Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei. Un Pelican se bagă-n Dosarul Transferurilor

Publicat in Ziua Veche, miercuri 6 februarie 2013 ·

Senatorul PC Dumitru Pelican a oferit indicații prețioase judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în „Dosarul Transferurilor”.

Curentul: Senatorul PC Dumitru Pelican dă indicații prețioase judecătorilor de la Înalta Curte în „Dosarul Transferurilor” ”Îmi doresc ca acești oameni care au investit, chiar dacă au păcătuit, să nu ajungă după gratii. Au prejudiciat statul? Foarte bine! Să plătească taxe și penalități. Acești oameni nu sunt pericole publice! Mi se pare un exces de zel al Justiției”

Cronica română: Ponta a discutat cu Băsescu la Cotroceni, înainte de şedinţa CSAT ”Premierul Victor Ponta a ajuns marţi, în jurul orei 13,30, la Palatul Cotroceni, unde a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre bugetul UE 2014-2020. Premierul urma să-i prezinte şefului statului şi draftul unei scrisori pe care Bucureştiul o va adresa liderilor europeni privind extinderea spaţiului Schengen”

România liberă: Documentele care obligă USL să reducă numărul parlamentarilor la 300 ”Premierul Victor Ponta a anunţat că USL va face o comisie de revizuire a Constituţiei, care va fi condusă de Crin Antonescu. Printre modificări nu este însă şi cea referitoare la reducerea numărului de parlamentari la 300, stabilită prin referendum, deşi există două decizii ale Curţii Constituţionale în acest sens şi un raport al Comisiei de la Veneţia”

Gândul: Planuri pentru noua Constituţie. Ponta ar scoate preşedintele din numirea şefilor de parchete ”Regula numirii procurorului-şef al DNA şi al şefului Parchetului General va fi schimbată în noua Constituţie în sensul excluderii ministrului justiţie, dar şi a preşedintelui din această procedură, selecţia urmând să aparţină doar CSM. Propunerea a fost avansată de liderul PSD, Victor Ponta”

Adevărul: Vlad Moisescu: „Nu sunt domnul V. din stenograme“ ”Vlad Moisescu povesteşte cum s-a deteriorat relaţi

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Șofer inconștient, filmat ocolind bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată. Cum a fost sancționat

Adevarul acum 52 minute
Un bărbat de 39 de ani, filmat când ignoră bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată din Piteşti a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile.

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 18 minute
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 3 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Bolojan: Cei care promit soluţii magice sunt nişte profeţi falşi / Vor trebui luate măsuri de corecţie care majoritatea sunt nepopulare / E nevoie de o susţinere parlamentară, aştept ca săptămâna viitoare să se închidă aceste discuţii

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că cei care promit soluţii magice sunt nişte profeţi falşi, el adăugând că cor trebui luate măsuri de corecţie care majoritatea sunt nepopulare dar necesare şi pentru asta e nevoie de o

Ronaldinho a ajuns la Cluj-Napoca pentru un spectacol fotbalistic în cadrul Sports Festival. Starul brazilian, întâmpinat de primarul Emil Boc, care i-a dăruit un tricou - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Brazilianul Ronaldinho a ajuns vineri la Cluj-Napoca, pentru a participa la evenimentul fotbalistic “Ronaldinho & Friends” din cadrul Sports Festival 2025. Starul brazilian a fost întâmpinat de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care i-a d

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Bacalaureat 2025. Prezența la proba la alegere a profilului și specializării a fost de 98,1 %

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Educației a anunțat că rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie 2025), desfășurată astăzi, 13 iunie, s-a situat la 98,1% (100.450

„Zeul Internetului”, proprietarul unui site care a VIOLAT intimitatea a mii de femei, audiat în calitate de martor de polițiștii din Constanța

Gandul acum 2 ore
Daniel, cunoscut ca „Zeul Internetului”, a administrat din 2016 un forum și un blog pe care erau publicate mii mii de imagini cu femei fotografiate în ipostaze indecente, fără acordul lor. Multe persoane vătămate și martori au fost la audieri. Admin

Specialiştii în securitate cibernetică AVERTIZEAZĂ cu privire la un mesaj devenit viral pe WhatsApp. Ce reprezintă și ce face „Seismic Waves Card”

Gandul acum 2 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, vineri, că mesajul viral ”Seismic Waves Card” distribuit pe WhatsApp este o alarmă falsă. „Un mesaj care circulă pe WhatsApp susţine în mod eronat că deschiderea unui fişier denumit

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°