Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu două zile înainte de summitul UE, funcţionarii europeni au protestat faţă de posibilele reduceri salariale

Publicat in Adevarul, miercuri 6 februarie 2013 ·

Sute de angajaţi ai instituţiilor europene au protestat marţi, la Bruxelles, faţă de posibilele reduceri salariale, care s-ar aplica dacă bugetul UE va fi adoptat în varianta vehiculată la ultima întâlnire a liderilor europeni. Protestul a avut loc cu doar două zile înaintea summitului UE, unde urmează să se decidă bugetul comunitar pentru următorii şapte ani.

„Dorim să arătăm statelor membre că avem nevoie de un buget european, care să îi permită Uniunii Europene să-şi îndeplinească misiunea. Din cauză că unele ţări îşi reduc drastic bugetele, Uniunea Europeană riscă să nu mai fie funcţională", a atras atenţia un protestatar.

Mulţi dintre protestatari s-au adunat în faţa instituţiilor europene de la Bruxelles să protesteze. O parte dintre angajaţii Comisiei Europene nu s-au prezentat la muncă.

Modificările dorite de mai-marii Uniunii s-ar traduce în mai multe ore de muncă şi în salarii mai mici pentru angajaţii europeni. Aceştia susţin că asemenea măsuri i-ar împiedica să mai muncească eficient. De asemenea, aceştia spun că au avut deja parte de tăieri salariale. Totodată, numărul orelor de muncă a crescut la 40. În ciuda tuturor acestor măsuri, angajaţii instituţiilor europene sunt consideraţi privilegiaţi, având în vedere salariile lor mari, beneficiile generoase şi stabilitatea locurilor de muncă.

Analiştii susţin că salariile celor din sectorul administrativ al UE reprezintă 5% din buget, informează Press TV.

Negocierile privind bugetul UE au eşuat din cauza neînţelegerilor dintre liderii statelor dezvoltate şi cei ai ţărilor care se bazează pe fondurile comunitare. Germania şi Marea Britanie au refuzat să accepte un buget de 971 de miliarde de euro, propus de Herman Van Rompuy la ultimul summit UE.

Cei mai mari contribuitori la bugetul comunitar sunt Germania, Marea Britanie, Franţa şi Italia. În acelaşi timp, printre pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul afirmă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

G4Media acum o ora
Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza, relatează A

Buzău Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un canal de irigații

Ziua Constanta acum 29 minute
Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău. Femeia în vârstă de 50 de ani dată

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 5 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 7 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Nicolae Ciucă, susținut la alegerile prezidențiale de Organizația Femeilor Liberale

Ziua Constanta acum 54 minute
Biroul Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) a votat sâmbătă, în unanimitate, susţinerea preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, la alegerile prezidenţiale. Biroul Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) a votat sâmbă

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 17 minute
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 5 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Inundaţii catastrofale în Japonia. Mai multe persoane sunt dispărute, zeci de miI au fost evacuate

Mediafax acum 2 ore
O persoană a murit şi cel puţin şapte sunt dispărute în urma inundaţiilor care au afectat Japonia. De asemenea, autorităţile au decis să evacueaze zeci de mii de locuitori.

Video Gloria Bistriţa, învinsă acasă. Rezultatul meciului din Liga Campionilor cu Krim Ljubljana

Adevarul acum 54 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de formaţia Krim Ljubljana, scor 35-30 (20-19), în a treia partidă din grupa A a Ligii Campionilor.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°