UPDATE ProSport a anunţat în ediţia tipărită de astăzi că LPF ia în calcul devansarea primei etape din 2013 cu o săptămână, iar în urmă cu puţin timp schimbarea fost confirmată de Dumitru Dragomir.
"Campionatul începe la 23 februarie şi nu pe 2 martie. Am luat această decizie pentru că nu avem altă dată, programul este foarte strâns. Meciurile din etapa a XX-a se vor disputa în 23 februarie indiferent de condiţiile meteo", a afirmat Dragomir, citat de Mediafax.
Etapa a XX-a a Ligii I ar fi trebuit să se dispute la 15 decembrie 2012, dar în urma solicitărilor făcute de 12 cluburi acesta a fost amânată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Iniţial, partea a doua a campionatului Ligii I era programată să înceapă la 2 martie.
Fotbalul din Liga 1 poate reveni mai devreme cu o săptămână, mai rămâne ca LPF să obţină acceptul cluburilor
Faptul că etapa a 20-a nu s-a disputat înainte de sărbătorile de iarnă nu le-a dat pace şefilor fotbalului românesc. Asta pentru că în calendar nu mai există nicio dată liberă până pe 1 iunie, când FRF trebuie să trimită la UEFA rezultatele oficiale ale sezonului 2012-2013. Drept urmare, cei care decid la LPF caută o soluţie ca etapele să nu se înghesuie prea mult în finalul campionatului, aşa cum s-a întâmplat în stagiunea precedentă. Programată pe 2 martie, reluarea campionatului este posibil să se petreacă pe 23 februarie. Conform unor surse din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, aceasta este singura dată disponibilă. Totuşi, până la luarea unei decizii definitive, cei care decid vor consulta şi progroza meteo, care acum anunţă că vremea fi blândă la finalul lunii.
Un factor important în decizia pe care o va lua LPF pe 11 februarie cu privire la reluarea campionatului o reprezintă terenurile de joc. Dacă în sezoanele trecute, echipele din Liga I nu se puteau mândri cu suprafeţe