Chiria lunară pentru o garsonieră din Drumul Taberei este mai mare cu 40% decât rata la un credit ipotecar pentru acelaşi tip de locuinţă, potrivit portalului anunturiparticulari.ro. Cei interesaţi de achiziţionarea unui apartament pot achita, în medie, o rată cu 26% mai mică decât chiria, în funcţie de zonă, în condiţiile în care preţul unei locuinţe în Capitală a scăzut în medie cu 57%. Diferenţele dintre rata bancară şi chiria lunară pornesc de la 16% în favoarea ratei, în cartiere precum Colentina. Astfel, dacă accesarea unui credit ipotecar pe o perioadă de 30 de ani pentru achiziţionarea unei garsoniere presupune o rată lunară în jurul a 150-180 de euro, chiria solicitată de proprietari pentru acelaşi tip de unitate porneşte de la aproximativ 205 euro în zone precum Militari sau Colentina.
Chiriile bat pasul pe loc
Criza nu s-a simţit prea mult la nivelul chiriilor, acestea au scăzut cu procente cuprinse între 13% şi 18% în ultimii trei ani şi cu 1%-6% în ultimul an. Cel mai mult a scăzut chiria la apartamentele cu trei camere şi cel mai puţin la cele cu patru, dacă ne raportăm la ultimii trei ani. Modificări accentuate de preţ nu se observă nici pe interval de un an în ceea ce priveşte chiriile medii solicitate de proprietarii de apartamente vechi din Capitală. Spre deosebire de ianuarie 2012, chiriaşii plătesc în medie o chirie cu aproximativ 6% mai mică pentru un apartament de trei camere, dar şi cu 3% mai mare pentru o unitate de patru camere.
Garsonierele par să fi “îngheţat” de două luni la o chirie medie în jur de 225 de euro la nivelul întregii Capitale. Chiria solicitată de proprietari a scăzut insesizabil, cu doar un euro, pe un interval de 30 de zile, şi cu 1% comparativ cu luna ianuarie a anului 2012, de la 228 de euro. “Într-o situaţie similară se înscriu şi apartamentele de două camere. Proprietarii bucureşteni cer la în