* Meluş Popa, în vârstă de 59 de ani, a fost dat dispărut de soţia sa de pe 17 ianuarie * după aproape trei săptămâni, familia nu are nicio veste de la rude, colegi ori de la Poliţie * bărbatul suferise o depresie după ce şi-a făcut investigaţii medicale, iar rezultatul biopsiei a întârziat aproape o lună * Spitalul Judeţean precizează că analiza a fost efectuată în 15 zile lucrătoare
Speranţa în Dumnezeu, atât le-a mai rămas soţiei şi fiicei inginerului brăilean dat dispărut în urmă cu aproape trei săptămâni. De atunci, familia trăieşte un adevărat coşmar ce pare să nu se mai termine. Fiecare zi aduce noi suferinţe, provocate de căutări zadarnice şi de lipsa oricărei veşti.
Au trecut aproape trei săptămâni de când un brăilean în vârstă de 59 de ani a fost dat dispărut de la domiciliu, iar toate eforturile familiei pentru a-l găsi au rămas, încă, fără rezultat. Meluş Popa, angajat al firmai "Marex", plecase dimineaţa la serviciu, însă nu a mai ajuns la destinaţie şi nici nu a mai răspuns apelurilor de pe telefonul mobil. Din 17 ianuarie, nimeni nu mai ştie nimic despre el, iar familia se teme să nu fi făcut un gest necugetat, deoarece brăileanul bănuia că suferă de cancer. Soţia a luat legătura cu toţi cunoscuţii, cu colegii bărbatului şi cu rudele, fără ca cineva să-i ofere un indiciu cât de mic. Ea a mers şi la Poliţie pentru a reclama dispariţia bărbatului, rugându-se ca acesta să fie găsit cât mai repede de oamenii legii, lucru care nu s-a întâmplat, deocamdată. "Nu am absolut nicio ştire, nimeni nu-mi spune nimic. Am ţinut legătura cu fraţii lui, de la Reşiţa, Caraş Severin şi Buzău, însă nici ei nu ştiu nimic. Am fost la el la serviciu, am întrebat peste tot, la serviciu nu avea absolut nicio problemă. Avea o gestiune mare, iar a doua zi după dispariţie s-a făcut inventarul şi nu a fost nimic în neregulă. Nici de la Poliţie nu am vreo veste