Stiu ca s-ar putea sa nu fie foarte "popular" ceea ce voi scrie. S-ar putea sa va mirati ca nu voi scrie, in primul rand, despre cei care redacteaza rapoartele MCV, ci despre cei care-l citesc, la Bucuresti. Mi se pare umilitor faptul ca, de 23 de ani, traim din monitorizare in monitorizare, ca un copil care, si dupa majorat, ramane sub tutela. Din pacate, aceste monitorizari devin tot mai penibile, incercand sa mentina un statut de semi-membru al UE, pentru a nu ni se acorda toate drepturile ce ne revin. In definitiv, daca nu beneficiem de toate aceste drepturi (inclusiv accesul in spatiul Schengen) de ce platim, in totalitate, cotizatia anuala de peste 1 miliard de euro! La fel, in ceea ce priveste acordarea unor fonduri care ar trebui sa ne revina si care sunt blocate, - e adevarat si din vina noastra - dar si din interesul celor de la Bruxelles care pot astfel sa le redistribuie.
In ceea ce priveste rapoartele pe justitie, mi se pare inadmisibil ca guvernul sa nu fie consultat si sa nu poata transmite observatii si comentarii pe proiectul de raport, permitandu-se ca un text redactat de persoane care nu se identifica si care, obtin informatii, poate, din surse partizane, sa fie pus in circuit international.
Oare tentatia noastra pentru compromisuri ne face sa ne pierdem demnitatea si reactiile de suveranitate? Recunosc, mi-a placut reactia presedintelui Senatului dar, dincolo de exprimarea unei pozitii, cred ca este nevoe si de atitudini.
Raportul putea fi trimis inapoi pentru o noua redactare, impreuna cu observatiile guvernului, sau se putea publica, in paralel, un contra-raport al guvernului, cu precizari la toate observatiile "expertilor". De exemplu, daca "expertii" respectivi nu cunosc dispozitiile din constitutiile lor referitoare la responsabilitatea ministeriala sau la imunitatea parlamentara, acestea le puteau fi trimise, ca sa
