Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proprietarii de câini, OBLIGAŢI să se doteze cu măturică, pungă şi mănuşi

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 6 februarie 2013 ·

O hotărâre a Consiliului Local Focşani din 2010 prevede sancţiuni drastice pentru iubitorii de animale care îşi plimbă patrupedele pe spaţiul public, fără să aibă „măturică, pungă PVC şi mănuşi“, cu care să strângă dejecţiile. Amenzile sunt cuprinse între 800 şi 1000 de lei, dar, în aproape trei ani, nu a fost aplicată nicio sancţiune.

Toţi iubitorii de animale care îşi plimbă patrupedele în parcurile din oraş trebuie să se doteze cu măturică, pungă şi mănuşi, conform unei hotărâri de Consiliu Local, din 2010. Altfel, riscă să fie sancţionaţi de către poliţiştii locali, cu amenzi între 800-1000 de lei. Dacă este plătită în termen de 48 de ore, atunci amenda se reduce la 400 de lei. E adevărat, riscul e mai mult teoretic, în condiţiile în care, în aproape trei ani de când a fost emis actul normativ, nu a fost aplicată nicio sancţiune. „În timpul plimbării câinilor pe domeniul public, aceştia vor fi purtaţi obligatoriu în lesă, indiferent de talie sau rasă. Câinii de talie mijlocie, talie mare cât şi câinii din rasele pe-riculoase, specificate în OUG 55/2002, vor purta botniţă. Însoţitorii vor avea asupra lor carnetul de sănătate al animalului, iar în timpul plimbării: măturică, pungă PVC şi mănuşi în vederea colectării dejecţiilor produse de câini. După colectare, punga va fi închisă etanş şi depusă într-o europubelă”, se arată în art. 7, din Hotărârea Consiliului Local numărul 140, din luna iunie 2010.

Plimbatul câinilor nu este permis oriunde în oraş

Potrivit aceleiaşi hotărâri, câinii pot fi plimbaţi numai în zonele care nu sunt semnalizate cu indicatoare pe care este inscripţionat „Accesul animalelor interzis”. Printre zonele interzise se numără spaţiile de joacă ale copiilor, mijloacele de transport în comun, instituţiile publice, „Se interzice intrarea persoanelor însoţite de câini în instituţii, magazine, săli de spectaco

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 3 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°