Doi copii grav bolnavi din Iaşi sunt ţinuţi în viaţă de medicii de la Spitalul “Sfânta Maria” datorită unui tratament cu sildenafil, o substanţă găsită în pastilele de Viagra.
Doctorii spun că tratamentul a început de aproximativ o săptămână. Agenţia Naţională a Medicamentelor a reacţionat ieri în legătură cu siţuaţia de la Iaşi şi a precizat că Viagra a fost autorizată la noi în ţară pentru tratarea disfuncţiilor erectile. Oficialii Direcţiei pentru Sănătate Publică Iaşi au început o anchetă în acest caz.
Copiii de la la Iaşi au 10, respectiv 16 ani, şi sunt în prezent ţinuţi în viaţă datorită tratamentului cu Viagra, pe care îl primesc de aproximativ două săptămâni.
Medicii au fost nevoiţi să recurgă la acest tip de tratament din cauza stării grave de sănătate a celor doi pacienţi, dar şi a faptului că nimic altceva nu ar mai fi putut să-i salveze. În mod normal, ei ar fi trebuit să primească un alt medicament, care conţine aceeşi substanţă ca şi Viagra, respectiv Revaţia, însă pentru asta ar fi fost nevoie ca pacienţii să fie incluşi într-un program naţional.
“Cei doi copii de la noi din spital sunt trataţi cu acest medicament, întrucât sunt copii cu hipertensiune pulmonară, cu afecţiune gravă cardiacă, asociate cu alte afecţiuni ale sistemului renal şi neurologic. Ei sunt într-un stadiu avansat de boală, un stadiu extrem de grav. Hipertensiunea pulmonară nu a răspuns la tratamentul obişnuit şi astfel am fost obligaţi să recurgem la acest tratament”, a spus doctorul Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului “Sfântul Spiridon”.
Cei doi copii de la Iaşi au început tratamentul cu Viagra în urmă cu aproximativ o săptămână. În cele mai multe cazuri, hipertensiunea pulmonară, - de care suferă şi cei doi copii – se tratează cu cateterism cardiac, adică introducerea într-un vas sangvin a unui cateter care să facă inima să funcţione