Viceprimarul comunei Tîrnova, Dorin Jiva, a demisionat din funcţie. Acesta nu a dorit să facă nicio declaraţie în privinţa gestului său, însă a precizat că va reveni cu un comunicat de presă în care va lămuri lucrurile.
„Nu vreau să dau nici o declaraţie. Voi veni cu un comunicat de presă în care voi explica mai multe. Nu confirm, nici nu infirm informaţia dumneavoastră”, a declarat Dorin Jiva.
Primarul comunei, Florin Farcaşiu, a confirmat demisia viceprimaru- lui, punând-o pe seama faptului că acesta ar fi fost incompatibil. „Am fost anunţat de jurist că domnul Jiva a demisionat din funcţia de viceprimar, fiind incompatibil. Articolul 87 din Legea 161 prevede faptul că funcţia de viceprimar este incompatibilă cu cea de administrator al unei societăţi comerciale. Domnul Jiva nu a demi- sionat din funcţia de administrator al propriei sale firme în termenul legal de 15 zile de la alegerea sa ca viceprimar”, a declarat Florin Farcaşiu.
Primarul a mai precizat că în prima şedinţă ordinară a Consiliului Local Tîrnova se va lua act de demisia viceprimarului urmând să se treacă la alegerea unui alt viceprimar.
De remarcat, că Tîrnova a fost în ultima perioadă scena unui conflict între primarul comunei, liberalul Florin Farcaşiu, şi viceprimarul social-democrat Dorin Jiva, în condiţiile în care ambii sunt reprezentanţi ai USL.
Prefectura a constatat încetarea mandatului lui Baciş
Mai mult, liderul consilierilor PD-L din Consiliul Local Tîrnova, Ioan Baciş, a rămas fără mandatul de ales local.
Cosmin Pribac, prefectul judeţului Arad, a semnat, ieri, ordinul de încetare a mandatului de consilier local a lui Ioan Baciş, ales pe listele MC-L (PD-L) în Consiliul Local Târnova, pe motiv de incompatibilitate. Incompatibilitatea a fost constatată ca urmare a unei sesizări depuse la Instituţia Prefectului de secretarul comunei Tîrnova