Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a semnat acord care interzice producţia de soia modificată genetic!

Publicat in Curierul, miercuri 6 februarie 2013 ·

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a semnat în această dimineaţă Declaraţia „Danube Soya”, care prevedere producţia de soia nemodificată genetic pe teritoriul a 14 ţări central europene, toate aflate în bazinul fluviului Dunărea. Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din Românuia (LAPAR) susţine că aceste acord interzice producţia de soia modificată genetic. Potrivit sursei citate acordul nu prevede nici acordarea de subvenţii pentru acest tip de cultură, care este mult mai costitoare decât cea de soia modificată genetic. „Nu avem nimic împotriva producţie de soia convenţională în România. Este interesantă, însă neretabilă pentru fermieri. Producţia de soia convenţională este de patru ori mai costisitoare decât cea de soia modificată genetic”, a declarat pentru Curierul Naţional, Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR. Acesta afirmă ca ar fi fost binevenită condiţionarea acestui acord, prin impunerea unor subvenţii similare celei aplicate în cazul culturilor de tutun, unde subvenţia ajunge la 1.000 de euro pe hectarul cultivat. Pierdem 1 miliard de euro pe an daca nu cultivam soia modificata genetic Parlamentul European a adoptat, in vara anului 2011, o rezoluţie ce dă dreptul statelor membre să decidă în privinţa cultivării OMG. Tot acum 2 ani, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, declara că România pierde anual aproape 1 miliard de euro pentru că nu cultivă soia modificată genetic, potenţialul de producţie la nivel naţional fiind de circa două milioane de tone. "România importă anual aproape 500.000 de tone de soia din Brazilia, SUA şi alte ţări, şi aceasta este produsă doar prin biotehnologie. Este inadmisibil să ţi se permită să consumi "otravă", dar să nu ai dreptul să o produci", spunea Tabără.

Tot in 2011, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România (UNPCPR), Costel Olteanuaprecia că decizia deputaţ

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 8 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 8 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 6 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 8 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 7 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 10 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 13 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 11 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°