De ce acum? De ce nu alta data? De ce pana in septembrie? De ce nu in doi ani? De ce revizuire? De ce nu o noua Constitutie? De ce trebuie precizate dar si restranse atributiile presedintelui? De ce doua Camere si nu una? De ce? De ce? De ce?
Sunt extrem de multe intrebari pe care si le pune cetateanul avizat. Acel cetatean care stie ca o alta Constitutie ii poate schimba viata. In bine sau in rau. Si ca, in cele din urma, tot el va decide, la referendum, daca sa sustina sau nu acest important demers initiat de clasa politica. Unele dintre intrebarile de mai sus au deja un raspuns. Altele inca nu.
Legea fundamentala a Romaniei este, in unele parti ale ei, depasita. S-ar putea spune, chiar, cazuta in desuetudine. Realitatile au luat-o inainte. Noi functionam, de fapt, dupa o Lege fundamentala adoptata la inceputul anilor ’90. Care a fost, apoi, revizuita din initiativa lui Adrian Nastase. In mod conjunctural. Ceea ce nu a fost prea bine. Dublu conjunctural. Trebuiau adoptate norme care sa armonizeze Constitutia noastra cu normele europene. Era obligatoriu. Iar Nastase se pregatea, cu sanse mari de reusita, chiar cu primele sanse, sa devina presedinte al Romaniei. Si atunci a determinat modificari ce, credea el, urmau sa il ajute in timpul mandatului. Cea mai importanta fiind durata. Mandatul de patru ani s-a transformat in mandat de cinci ani.
In plus si inca si mai grav, Curtea Constitutionala, solicitata extrem de frecvent in ultimii ani sa se pronunte, solicitata in exces si din ce in ce mai politizata ca institutie, a introdus, la randul ei, norme constitutionale. Mai intai, sub pretextul acoperirii unor lacune. Limpezirii unor neclaritati. Apoi, mai tarziu, a pervertit norme constitutionale. Si, in fine, si mai tarziu, a venit sa adauge norme.
Asa ca avem, pe de-o parte, o Constitutie in buna masura cazuta in desuetudine, pe de alta parte
