Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Focşănean de 48 de ani, dispărut în condiţii suspecte

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 7 februarie 2013 ·

Un bărbat din Focşani, în vârstă de 48 de ani, care a dispărut în condiţii suspecte, este căutat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale de mai bine de două săptămâni. Adolsică Taftă, originar din satul Poiana, comuna Vrâncioaia, cu domiciliul în Focşani, ar fi fost văzut ultima dată pe 23 ia-nuarie, chiar de administratorul blocului în care locuieşte.

Adolsică Taftă este divorţat de mai bine de 10 ani şi locuia singur, într-o garsonieră din cartierul CFR. Oamenii legii spun că avea un viciu, respectiv alcoolul. Din cercetările efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale s-a stabilit că pe data de 19 ianuarie, într-o sâmbătă, bărbatul ar fi mers cu un prieten, cu maşina, înspre Andreiaşu. În ziua următoare, el a discutat la telefon cu un prieten, care a mai încercat să ia legătura cu bărbatul dispărut şi în zilele următoare. Pentru că telefonul nu mai suna, a luat legătura cu rudele bărbatului, de la Vrâncioaia, care au venit la Focşani. Văzând că nu dau de Adolsică, pe data de 30 ianuarie a fost sesizată dispariţia.

Iniţial s-a spus că bărbatul ar fi dispărut de pe data de 20 ianuarie, dar în urma discuţiilor purtate cu administratorul blocului în care acesta locuieşte s-a stabilit că ar fi dispărut pe 23 ianuarie. Apartamentul în care locuia bărbatul a fost găsit încuiat. Oamenii legii au ajuns în interior împreună cu două rude ale bărbatului, venite tocmai de la Vrâncioaia. Casa nu era răvăşită, iar telefonul mobil al acestuia şi documentele au fost găsite în interior. Totodată, mama bărbatului dispărut a discutat cu poliţiştii şi a dat probe ADN.

La un moment dat, oamenii legii au legat dispariţia bărbatului de craniul găsit în apropierea unei societăţi comerciale, situată la intrarea în cartierul Unirea, din Odobeşti. Aceste cercetări au eşuat, deoarece craniul a fost găsit în dimineaţa zilei de 22 ianuarie,

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°