Remus Cepăreanu, fiul fostului comandant al Poliţiei Rutiere Olt, Ovidiu Cepăreanu, a fost condamnat de Tribunalul Olt, marţi – 5 februarie, la patru ani închisoare cu suspendare. Cepăreanu Jr. a fost acuzat pentru moartea unui tânăr de 29 de ani survenită după o altercaţie în cursul anului trecut, infracţiunea oficială fiind “loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.
Fiul fostului şef al Poliţiei Rutiere Olt şi primar al comunei Cârlogani, Remus Cepăreanu, în vârstă de 29 de ani, a fost arestat anul trecut pentru 24 de ore după ce, în seara de 6/7 mai, i-a aplicat o lovitură unui alt tânăr, Ionel Arabagiu - mai mare cu un an decât el la acel moment, în incinta unui bar din satul Dranovăţu, comuna Găneasa. În urma loviturii respective, victima a intrat în comă şi, după două săptămâni, a decedat la Spitalul nr. 1 din Craiova. Conflictul ar fi izbucnit pe fondul consumului de alcool. Reprezentanţii IPJ Olt au susţinut atunci că agresorul l-ar fi împins pe cel de-al doilea tânăr după o discuţie în contradictoriu, acesta din urmă dezechilibrându-se şi lovindu-se cu capul de o suprafaţă de beton din incinta barului, după care şi-a pierdut cunoştinţa.
Cepăreanu Jr. a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, iar, la expirarea termenului, a fost prezentat Tribunalului Olt cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile sub acuzaţia de lovituri cauzatoare de moarte, faptă pentru care Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoare cuprinsă între 5 şi 15 ani. Judecătorii olteni nu au fost însă de acord cu propunerea anchetatorilor şi l-au eliberat din arest pe băiatul fostului şef al Poliţiei Rutiere Judeţene. Acesta s-a ales doar cu interdicţia de a părăsi ţara.
Marţi, 5 februarie, zodia norocoasă a lui Cepăreanu Jr. şi-a spus încă o dată cuvântul. Magistratul de la Tribunalul Olt care a judecat