În prima parte a acestui an, producătorul de vinuri Domeniile Săhăteni va lansa noi sortimente. Potrivit vinul.ro, una dintre surprize este prima recoltă de Syrah, vin produs în anul 2011 care va intra în linia Anima, într-o ediţie limitată de 14.000 de sticle.
O parte dintre vinurile ce urmează a fi prezentate sunt Chardonnay Anima 2012, Merlot Anima 2009, Syrah Anima 2011, Cabernet Sauvignon Anima 2011, dar şi proaspăt lansatul Fetească neagră ”3 Fete Negre”. Toate vinurile au un aport alcoolic consistent, componenţă ce sprijină şi pune în valoare complexul gustativ. „Ce aş putea spune eu despre propriii mei copii? Cred că suntem pe linia pe care mi-am dorit să ajung. Am avut multe surprize plăcute, multe vinuri bune, dar în acelaşi timp ştiu că sunt mult prea departe de ţinta propusă. Aş estima undeva la o treime din drum. Mai am foarte mult de lucru la vinurile noastre, până a ajunge la standardul pe care îl visez. Şi asta mă ţine în priză şi mă obligă ca vinurile pe care le fac să fie din an în an mai bune: vinuri cu intensitate aromatică, dar şi complexe, cu structură – că de aceea am ales mijlocul Dealului Mare, sofisticate şi elegant de simple în acelaşi timp”, a declarat, pentru vinul.ro, Aurelia Vişinescu, administrator Domeniile Săhăteni.
Anul trecut, Domeniile Săhăteni s-au confruntat cu problemele generate de o recoltă dificilă, care, cu toate că a părut similară cu cea a anului 2011 din punct de vedere climatic, a fost total diferită.
În 2013 se împlinesc zece ani de când producătorul şi-a făcut apariţia în regiunea Dealu Mare şi cinci ani de când primul vin produs de Domeniile Săhăteni a fost lansat pe piaţă.
Bazele Domeniilor Săhăteni au fost puse în anul 2003, de Aurelia Vişinescu, fost director executiv al Halewood România, şi de asociatul său Steve Cacenco, iniţial purtând numele de Fontana di Vini. Ca urmare a unei in