Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Judeţean a închiriat un colonoscop de la Spitalul Panciu

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 7 februarie 2013 ·

Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean are în dotare, de ieri, un colonoscop, aparatul fiind închiriat de la Spitalul Panciu. Până ieri, cadrele medicale din cadrul Secţiei erau nevoite să împrumute aparatul de la colegii din Secţia de Gastroenterologie. „Colonoscopul a fost închiriat de la Spitalul din Panciu până la finele anului. Acest colonoscop este extrem de necesar pentru spital, cu ajutorul lui putând fi pus un diagnostic concret. În urma demersurilor făcute şi cu înţelegerea primarului din Panciu şi a managerului Spitalului Panciu, am obţinut acest colonoscop”, ne-a precizat managerul Spitalului Judeţean, Constantin Mîndrilă.

Medicii chirurgi din cadrul spitalului sunt foarte mulţumiţi de obţinerea acestui aparat. Aceştia susţin că ar fi necesar şi un gastroscop, care ajută la investigarea stomacului, în prezent acesta fiind împrumutat tot de la Secţia de Gastroenterologie. „Sunt extrem de mulţumit că s-a reuşit obţinerea acestui colonoscop şi apreciez eforturile depuse de către ma-nagerul spitalului. Până acum, eram nevoiţi să îl împrumutăm de la Gastroenterologie. Ceea ce a reuşit managerul este un pas înainte pentru Secţia de Chirurgie şi este în beneficiul pacienţilor. Totuşi, avem nevoie şi de un gastroscop, care ajută la investigarea afecţiunilor apărute la nivel digestiv. Nouă ne vin foarte mulţi pacienţi în urgenţă cu hemoragii digestive, ulcere, varice esofagiene, iar acest aparat ne este extrem de necesar”, spune medicul Liviu Petrea, şeful Secţiei de Chirurgie.

Şi chirurgul Mihai Ionescu susţine că are fi necesar un gastroscop. „Ne este foarte util acest colonoscop şi mă bucur că a fost obţinut, dar avem nevoie şi de un gastroscop, pentru a putea investiga problemele digestive. Cei de la spitalul din Panciu trebuie să înţeleagă că de obţinerea acestui aparat depinde viaţa pacienţilor. Ne vin foarte mulţi pacienţi în urgenţă cu h

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 28 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 6 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 5 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°