Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vizita ambasadorului Statului Palestina la Palatul Camerei Naţionale

Publicat in Bursa, miercuri 6 februarie 2013 ·

E.S. Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale a României, Mihail M. Vlasov, l-a primit în vizită de lucru pe E.S. Ambasadorul Statului Palestinian, Ahmad Bader Ibrahim Aqel, arată un comunicat de presă.

Discuţiile întrevederii s-au concentrat pe organizarea la Palatul Camerei Naţionale a unui Forum de Afaceri româno-palestinian, constituirea unui Consiliu de Afaceri precum şi semnarea unui Memorandum de Promovare Reciprocă a Investiţiilor.

Forumul de Afaceri este prilejuit de vizita la nivel înalt în România a E.S. Ministrul Economiei Statului Palestina, Jawad Alnaji, în perioada 12-15 martie, însoţit de o delegaţie mixtă, guvernamentală şi a mediului privat palestinian şi are ca scop principal deschiderea celor două pieţe pentru dezvoltarea comerţului şi a investiţiilor.

"Acordăm o importanţă deosebită creării şi consolidării unui cadru instituţionalizat între cele două comunităţi de afaceri întrucât, din structura membrilor fondatori ai Consiliului de Afaceri româno - palestinian, vor face parte şi oameni de afaceri palestinieni stabiliţi în alte zone ale Golfului, în SUA şi în Europa", a declarat E.S. Ambasadorul Statului Palestina, Ahmad Bader Ibrahim Aqel.

"Camera de Comerţ Naţională a României şi întreg Sistemul Cameral asigură condiţii optime pentru găzduirea acestui Forum la nivel înalt, dar succesul Forumului de Afaceri depinde de succesul discuţiilor şi negocierilor oamenilor de afaceri din cele două ţări", a concluzionat E.S. Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale a României, Mihail M. Vlasov.

F.A. E.S. Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale a României, Mihail M. Vlasov, l-a primit în vizită de lucru pe E.S. Ambasadorul Statului Palestinian, Ahmad Bader Ibrahim Aqel, arată un comunicat de presă.

Discuţiile întrevederii s-au concentrat pe organizarea la Palatul Camerei Naţionale a unui Forum de Afaceri româno-palesti

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 48 minute
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Cinci oameni au murit și alți 50 au fost răniți după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie electorală în Mexic

HotNews acum o ora
Cinci persoane au murit miercuri seara (22 mai) în statul mexican Nuevo Leon, din nordul Mexicului, după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie pentru partidul Mișcarea cetățenească, a declarat guvernatorul statului. Politia se afla in

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe / În 2020 s-a semnalat cel mai numeros grup din această specie observat în România în ultimul secol

G4Media acum o ora
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 3 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 3 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Poliţia franceză va rămâne în Noua Caledonie cât timp va fi necesar, anunţă Macron care a ajuns în teritoriul de peste mări afectat de revolte

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a promis că forţele de poliţie franceze vor rămâne "atât timp cât va fi necesar" în Noua Caledonie, la sosirea sa în teritoriul francez din Pacific, afectat de revolte, relatează BBC. Emmanuel Macron a declarat că forţa

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Amazon intenţionează să ofere o versiune modernizată cu AI a serviciului de asistenţă vocală Alexa şi un abonament lunar

News.ro acum 2 ore
Amazon îşi actualizează asistentul vocal Alexa vechi de un deceniu cu inteligenţă artificială generativă şi intenţionează să perceapă o taxă lunară de abonament pentru a compensa costul tehnologiei, potrivit persoanelor care cunosc planurile Amazon,

Familiile unor femei ostatice israeliene publică imagini explicite din timpul răpirii lor, pentru a pune presiune asupra lui Netanyahu - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Familiile a şapte femei soldat israeliene care au fost capturate de Hamas în timpul atacurilor din 7 octombrie 2023 au publicat imagini explicite ale răpirii lor, pentru a pune presiune asupra guvernului premierului Benjamin Netanyahu ca să asigure

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 3 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

19°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°