Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbaţii câştigă cu 16% mai mult decât femeile

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 februarie 2013 ·

Pentru aceeaşi muncă, femeile sunt plătite mai puţin decât bărbaţii. Prăpastia salarială se adânceşte odată cu avansarea în posturi de top

Copiii se nasc egali, dar educaţia şi speranţele de carieră sunt altele pentru fete sau băieţi. Atunci când va creşte mare, băiatul va câştiga, în medie europeană, cu 16% mai mult decât fata, arată cele mai recente date ale Eurostat. Inegalităţile sunt prezente în toate statele. Domeniul public este mai generos cu femeile faţă de cel privat în multe ţări europene şi aceasta pentru că există, de regulă, politici unitare de salarizare.

Chiar dacă acestea nu echilibrează balanţa câştigurilor între sexe, tinde să o egalizeze. În sectoarele publice din Belgia şi Malta, femeile sunt, în medie, chiar mai bine plătite decât bărbaţii, cu 2,6%, respectiv 1,3%.

Româncele bugetare, cele mai defavorizate

Excepţie fac România, Bulgaria şi Ungaria, ţări în care inegalitatea salarială din sectorul public este cu peste 10% mai mare decât cea din domeniul privat. La noi, diferenţa salarială de gen în sectorul de stat e de 21% în favoarea bărbaţilor, arată datele Eurostat, actualizate în 2012. În schimb, în mediul privat, inegalitatea este de doar 4,9%, fiind cea mai mică la nivel european. Care este cel mai bine plătit domeniu? Cât poate câştiga un angajat din acest sector?

„O diferenţă atât de mare în domeniul public, acolo unde nu competenţa, ci priorităţile politice dictează politica salarială, arată că statul nu e capabil să asigure egalitatea de şanse nici în propria ogradă şi că este un agent central în discriminarea femeilor”, a spus Alice Iancu, vicepreşedinta Centrului de dezvoltare curriculară şi studii de gen FILIA. Ea a adăugat că tăierile de salarii au afectat disproporţionat domeniile feminizate (educaţie, sănătate). Potrivit datelor Ministerului Muncii, în 2011, media diferenţelor salariale în România a fos

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi: La alegerile trecute, Nicușor Dan m-a sunat să mă retrag în favoarea lui Nicolae Ciucă

G4Media acum 46 minute
Elena Lasconi, candidata USR la prezidențiale, a declarat miercuri la Gândul că Nicușor Dan i-a cerut să se retragă din alegerile prezidențiale din 24 noiembrie în favoarea lui Nicolae Ciucă, președintele PNL. Lasconi a spus în emisiunea lui Ionuț C

Porc mistreț în parcul central din Otopeni. Autoritățile au transmis mesaj RO-ALERT: „Nu încercați să vă fotografiați cu el”

HotNews acum o ora
Locuitorii din oraşul Otopeni, situat lângă Bucureşti, au primit miercuri după-amiază un mesaj RO-ALERT, după ce un porc mistreţ a fost văzut în parcul central din oraş. Persoanele aflate în Otopeni au fost informate, prin intermediul mesajului, că

TikTok dezvăluie rețeaua de conturi false folosite în campania electorală din 2024

Mediafax acum 19 minute
Deși anchetele procurorilor vizează în acest moment doar sprijinul presupus ilegal primit de Georgescu, raportul TikTok sugerează că și AUR ar fi beneficiat de aceste tactici, scrie Gândul. Gigantul chinez a eliminat 27.217 conturi care făceau parte

Petre Roman, după ce a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei: „Este o prostie totală”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Petre Roman a declarat miercuri, după ce a aflat că a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, c

Ministerul Dezvoltării anunță reduceri majore de personal și reorganizări. Cseke Attila: „Economisim 22,6 milioane de lei pe an”

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță schimbări majore în cadrul instituției pe care o conduce, inclusiv reorganizări și tăieri de posturi, ceea va duce la economisirea a 22,6 miliarde de lei anual.

CCR a respins definitiv contestația privind respingerea înregistrării candidaturii lui Călin Georgescu

Adevarul acum o ora
Curtea Constituțională a României a avut de soluționat miercuri, 2 aprilie, o contestație împotriva deciziei Biroului Electoral Central, care a respins candidatura la prezidențiale a lui Călin Georgescu.

UCM Reşiţa a intrat în faliment, a decis Tribunalul Bucureşti

News.ro acum o ora
UCM Reşiţa, companie care fabrică hidroagregate şi echipamente hidromecanice, a intrat în faliment, a decis Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă, arată un anunţ transmis de Bursa de Valori Bucureşti (BVB). ”UCM Reşiţa SA informează publicul

MApN: Mai mulți rezerviști au cerut concedii de creștere a copilului pentru a fi mercenari în Congo

Wall-Street.ro acum o ora
Peste 460 de militari rezervişti, care provin din Ministerul Apărării Naţionale, au semnat, după trecerea în rezervă, contracte cu companii de securitate care au activat în Republica Democratică Congo, a informat MApN. Unii dintre aceștia au plecat

Cătălin Predoiu nu exclude o posibilă numire a lui Emil Boc la CCR

Mediafax acum o ora
Întrebat dacă primarul Clujului ar putea fi o variantă pentru una dintre funcțiile care urmează să se vacanteze la CCR, Predoiu a spus: „Are expertiză ca să fie numit magistrat, dânsul a profesat dreptul, are experiență în materie de drept, are expe

„Stegarul dac” a fost dus la Spitalul Alexandru Obregia! Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum 46 minute
Cezar Cătălin Avrămuță, cunoscut ca ''Stegarul Dac'', a fost preluat de un echipaj de poliție din fața Tribunalului București și transportat la Spitalul Alexandru Obregia. ''Având în vedere comportamentul său agitat și necooperant, pentru asigurarea

Vremea

București
acum

14°
mie.

9°/15°
joi

7°/13°
vin.

8°/13°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

9°/11°
joi

7°/12°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/19°
Constanta
acum

13°
mie.

8°/13°
joi

7°/13°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

7°/13°
joi

6°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/16°
Timisoara
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

6°/17°