Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două noi specializări la Pedagogic, din toamnă

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 6 februarie 2013 ·

Pentru clasele de educatori puericultori şi învăţători educatori, înscrierile se fac din 23 mai

Foto: „PROFESORII DE CREŞĂ”. Educatori puericultor, noua calificare apărută în învăţământ, va fi specialistul care se va ocupa de îngrijirea copiilor care au între 0 şi 3 ani.

Vom avea din nou la Braşov clase de învăţători şi mai nou chiar şi de educator-puericultor! Din anul şcolar 2013-2014, în cadrul Liceului „Andrei Mureşeanu” va fi înfiinţată o clasă cu specializarea educatori puericultori. Mai exact, aceste persoane vor urma cursurile Liceului Andrei Mureşanu, iar apoi vor putea preda copiilor cu vârste de până la 3 ani, fără a mai fi nevoiţi să urmeze cursurile unei instituţii de învăţământ superior. „Consider că este o specializare bine venită, având în vedere că elevii care vor finaliza această specializare se pot angaja pentru îngrijirea copiilor care au între 0 şi 3 ani”, susţine Nicolae Cioc, directorul de la „Pedagogic”.

O altă specializare ce va funcţiona din anul şcolar următor va fi cea de învăţători educatori, unde, însă, elevii vor intra doar după ce vor susţine probe de aptitudini: dicţie, educaţie muzicală, desen şi sport. „Categoric este un beneficiu, pentru că se păstrează tradiţia pe care o avem de ani buni. Se foloseşte baza materială a şcolii şi resursele umane: profesori metodişti foarte bine pregătiţi, clasele de aplicaţie unde elevii sunt obişnuiţi cu asistenţă la oră, mult mai multe ore de practică pedagogic, ce sunt foarte benefice”, spune şi Maria-Ana Mitrofan, profesor în cadrul Liceului.

Pentru fiecare dintre cele două specializări: educatori puericultori şi învăţători educatori va fi înfiinţată câte o clasă cu 28 de locuri. Înscrierile se fac în 23 mai, iar probele de aptitudini vor avea loc în perioada 30 mai-1 iunie. Pentru clasele de educatori puericultori şi învăţători educatori, î

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 33 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 2 ore
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°