Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OTRAVA DIN DETERGENȚI. Substanțele care ne albesc hainele ne pot ucide. Habar nu ai la ce riscuri TE EXPUI!

Publicat in BTOnline, miercuri 6 februarie 2013 ·

News Alzheimerul şi cancerul sunt doar câteva dintre bolile provocate de substanţele chimice din compoziţia detergentului. Toate gospodinele care se respectă sacrifică, lunar, un procent consistent din bugetul familiei pe cel mai bun detergent, ferm convinse că doar aşa pot avea rufe curate.

Nu ştiu că, de fapt, „cumpără” Alzheimer şi boli de piele, după cum au dovedit cele mai recente studii.

Substanţele chimice din de tergenţi sunt absorbite de organism prin piele şi căile respiratorii. Odată intrate în corp, îl îmbolnăvesc. E ca şi în cazul E-urilor din alimente: sunt otrăvitoare, dar ajung să fie trecute pe etichete cu denumirile ştiinţifice, aşa că aproape nimeni nu ştie ce pericol reprezintă şi ce boli induc.

Cu cât mai alb, cu atât mai periculos

În noiembrie, UE a propus interzicerea fosfaţilor în detergenţi. Dacă citim etichetele oricărui detergent de rufe ( Grand Maximo, Dero, Bonux, Persil, Ariel, Tide, Rex, Omo, Bona sau Dash), întâlnim aceleaşi ingrediente: între 15% şi 30% sufractanţi aniotici (sau zeoliţi); 5% surfactanţi neionici; agenţi de înălbire pe bază de oxigen activ, fosfaţi şi fosfonaţi; enzime, parfumuri. Detergenţii ieftini conţin LAS (liniar alchibenzen sulfonat) ce poate cauza iritaţii ale pielii la contactul prelungit; înălbitori optici (fluorescenţi) care nu albesc rufele, ci doar ne conferă percepţia de alb şi strălucire, convertind razele ultraviolete în lumină. Potrivit profesorilor de la Facultatea de Chimie Industrială Bucureşti, surfactanţii sunt „substanţe chimice care se concentrează la suprafaţă şi solubilizează materialele care au o mică afinitate unele faţă de altele”.

Citiţi mai mult: EVZ.ro

News Alzheimerul şi cancerul sunt doar câteva dintre bolile provocate de substanţele chimice din compoziţia detergentului. Toate gospodinele care se respectă sacrifi

Articolul in BTOnline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 4 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 10 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 9 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 7 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 13 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°