La marginea marginii Bucureștiului, pitit între saloane de nunți pentru oameni la a doua căsnicie și magazine de gresie și faianță, se găsește sediul OTV-ului, televiziunea poporului. În fața televiziunii poporului sînt parcate cîteva Mercedes-uri ale poporului. Deschid ușa poporului și intru pe holul poporului, unde găsesc împrăștiate niște plăci de rigips și gletiere rătăcite. Ale poporului. După hol mă întîlnesc cu băiatul de la firma de securitate a poporului care se uită la televizorul poporului, dat firește, în lipsa OTV-ului, pe RTV. Pe holurile televiziunii poporului nu-i nimeni în afară de omul de la pază și de un nene electrician care mai ațipește din cînd în cînd pe fotoliu. Deși nu mi se permite accesul în platouri sau în regie, văd prin geamuri angajați plictisiți care-și beau cafeaua la de la aparat și stau tolăniți pe scaune, cu picioarele întinse pe masă. În lipsa unei activități, angajații OTV freacă menta mai ceva ca funcționarii publici din oficiul pentru x, unde x poate fi orice activitate a statului. Menta poporului, bineînțeles.

După 25 de minute de liniște stînjenitoare, întreruptă de discuții mărunte cu singurele două suflete de pe hol, apare domnul Florin Condurățeanu, avînd astăzi ochelarii cu o nuanță de azuriu-cenușiu. Se pregătește pentru o deplasare de maximă importanță la Slatina, dar are timp să vorbească cu mine. Domnul Condurățeanu mă invită cu amabilitate într-o cameră de protocol care arată ca o sufragerie ultramodernă din 1996. La două minute după începerea discuției, dinspre telefonul gazdei răsună măreț „Treceți, batalioane române, Carpații!”. Acesta răspunde și-și expediează repede interlocutorul, motivînd că e cu un jurnalist foarte important. Deși mă simt flatat, încep să cred că la OTV pînă și coborîtul scărilor e o activitate de maximă importanță.

Legat de dispariția prematură din grila de programe a telev