Virgil Răzeşu este un autor de mare calibru, căruia nu-i scapă nimic din ce se întâmplă în jur. Prinde cu grijă, în plasa fină a sufletului său, păsările şi fluturii timpului, prezent ca să-i observe, să-i trateze şi să-i compare cu stolurile şi roiurile care vor veni. Este un medic din categoria celor cărora nimic din ce e omenesc nu le e străin. Ca literat, îşi face mâna traducând operele altora. A tradus cărţi din limba franceză. „Bărbatul care caută dragostea“, dar şi cărţi dedicate lui Beethoven, Mozart, ori „nemuritorilor din Agapia“. Pentru tot ce urma să aibă de spus, şi-a înfiinţat o editură care-i poartă numele, face tehnoredactare computerizată, e redactor de carte (şi cineva din neam îi semnează acum coperta: Vlad Răzeşu, împreună cu Irina Arhire). În calitate de chirurg, a dedicat volume pline de admiraţie şi recunoştinţă înaintaşilor: „Profesorul Ion Juvara“, „Trei bisturie care au revoluţionat medicina“ (carte scrisă în colaborare cu Arcadie Percek). La fel de atent şi admirativ îi priveşte şi pe contemporani („Chirurgi români la început de veac XXI“) sau îşi analizează propria vocaţie („Spectru intim – din viaţa unui chirurg“). Pe George Emil Palade l-a prezentat drept „un virtuoz al biologiei celulare“. Ca profund şi talentat psiholog, a abordat până acum cu succes nuvela, schiţa, dar şi romanul. Volumul de faţă – Ce ne facem, doamnelor? – este o culegere de însemnări şi eseuri în care spiritul de observaţie, capacitatea analitică, umorul şi, pe alocuri, depresia sau chiar deznădejdea îşi dau mâna. Titlul cărţii vine de la un eseu lipsit de prejudecăţi, în care autorul demonstrează că femeile adultere, în epoca extinderii fără limite a relaţiilor extraconjugale, n-ar trebui învinovăţite, ci socotite, mai degrabă, victime. Ca umorist, prezintă contextul, reamintind anecdota cu cererea expresă a femeilor către divinitate, ca durerile faceri