Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV - Olteanu &Asociaţii: Decizia Curţii Constituţionale privind clawback elimină o anomalie juridică

Publicat in Curierul, miercuri 6 februarie 2013 ·

Curtea Constituţională a pronunţat soluţia firească de a exclude dubla impozitare pe medicamente la care se ajunsese în urma reglementării legale prevazute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, a afirmat pentru Curierul Naţional, Daniel Olteanu, partener al casei de avocatură Olteanu&Asociaţii.

Acesta ne-a explicat că anomalie juridică semnalată iniţial şi de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România nu a condus la o decizie firească a instituţiilor abilitate ale statului – Guvern şi Ministerul Sănătăţii – de a o înlătura, ci a fost necesară o acţiune a companiei Labormed Pharma.

Astfel, potrivit reprezentantului casei de avocatură, modificarea legală adusă în luna august 2012 Ordonanţei menţionate mai sus, prin OUG nr. 17/2012 în sensul excluderii TVA-ului din baza de calcul a taxei clawback începând însă cu contribuţia datorată pe trimestrul IV din 2012, nu face decât să constate extrem de târziu o situaţie anacronică des întâlnită în actele normative din domeniul sănătăţii.

“O dată în plus, statul român girează o acţiune de colectare de fonduri evident neconstiţutională aşa cum de altfel am fost obişnuiţi şi prin taxa de prima înmatriculare (mai nou, taxa de mediu)”, a explicat Daniel Olteanu.

Conform lui, o dovadă a modului defectuos de iniţiere a actului normativ şi de lipsa de coerenţă decizională este tocmai evoluţia taxei clawback. “Astfel, reglementarea anterioară (Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii) excludea expres TVA-ul din baza de calcul a contribuţiei la care erau obligaţi producătorii din industria farmaceutică. Apoi, prin OUG nr. 110/2011 s-a prevăzut expres includerea TVA-ului în baza de calcul transformându-se astfel în mod nelegal, o taxă neutră pentru producătorul de medicamente într-o sursă supli

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°