Antreprenorii şi potenţialii antreprenori din regiunea Nord-Vest, interesaţi de dezvoltarea de proiecte şi afaceri în domeniul economiei sociale pot participa la un curs gratuit finanţat prin fonduri europene.
Cursul se va desfăşura în perioada 25-27 februarie 2013, între orele 9:00-17:00, în Cluj-Napoca şi va fi furnizat de către experţi ai Fundaţiei Civitas pentru Societatea Civilă
Printre temele abordate se numără: economia socială şi construirea strategiei de business; demararea afacerii (dezvoltarea ideii de afacere, aspecte legislative privind înființarea); adresarea nevoilor grupurilor vulnerabile; marketing şi relaţia cu clienţii şi finanţarea afacerii.
Potrivit organizatorilor, participanţii vor fi ajutaţi să-şi scrie planurilor de afaceri, ca mai apoi să le prezinte la „Târgul ideilor de afaceri”, un alt eveniment din proiect. Cele mai bune 10 planuri de afaceri în domeniul economiei sociale, selectate din cele patru regiuni unde se desfăşoară proiectul (Centru, Nord-Vest, Bucureşti-Ilfov și Sud Muntenia) vor beneficia ulterior de sprijin şi susţinere pentru demararea/dezvoltarea afacerii propuse, precum și de oportunitatea de a efectua o vizită internațională de studiu, susținută financiar din bugetul proiectului, pentru a vedea cum este aplicat conceptul de economie socială la nivelul unui stat european și pentru a cunoaște modele de afaceri de succes din acest domeniu.
Cei interesaţi să participe la acest curs trebuie să transmită pe adresa de e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , următoarele documente: scrisoare de motivare din care să reiasă interesul candidatului pentru domeniul economiei sociale, precum și disponibilitatea de timp de a participa la curs în perioada menționată; scurtă descriere a ideii de afacere sau de dezvoltare a unei afa