Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rompetrol face explorări geologice clasice la Fitioneşti şi nu pentru gaze de şist

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 7 februarie 2013 ·

Grupul Rompetrol a început forările în august 2012 la o sondă de explorare geologică în perimetrul Focşani (comuna Fitioneşti), prin metoda convenţională/tradiţională, folosită de peste 150 de ani în România şi nu prin metoda exploatării gazelor de şist, se arată într-un comunicat al Grupului Rompetrol. În acelaşi document se arată că Sonda de explorare este parte a Acordului de Concesiune dintre Rompetrol şi Agenţia Naţională de Resurse Minerale.

Oficialii Rompetrol susţin că societatea a fost obligată să facă aceste precizări ca urmare a unor speculaţii apărute recent în presa locală din Vaslui şi Vrancea privind activitatea Rompetrol din localitatea Fitioneşti, “afirmaţii bazate pe simple presupuneri şi interpretări tendenţioase”. “În acord cu toate avizele şi autorizările acordate de autorităţile de resort locale şi centrale pentru începerea lucrărilor, cer-cetarea/explorarea nu vizează identificarea gazelor de şist, scopul acestei sonde fiind de a analiza structura geologică şi a stabili prezenţa unor hidrocarburi în formaţiunile Sarmation şi Badenian. Compania a luat toate măsurile pentru a minimiza impactul lucrărilor în zona localităţii Fitioneşti, Rompetrol având o experienţă în explorare şi producţie de peste 30 de ani în 24 de ţări de pe patru continente. Nivelul zgomotului şi calitatea apei sunt verificate periodic şi raportate Gărzii de Mediu şi altor autorităţi de resort”, se arată în comunica-tul Rompetrol.

Oficialii companiei mai susţin că prezenţa Rompetrol în această comunitate s-a reflectat şi în implicarea în îmbunătăţirea condiţiilor sociale din zonă, compania contribuind cu aproximativ 30.000 USD la modernizarea şi reabilitarea dispensarului medical. Unitatea medicală asigură asistenţă pentru cei 3.000 de locuitori ai comunei, majoritatea populaţiei fiind formată din pensionari, care nu au posibilitatea să se deplaseze în oraşel

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 14 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

23°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°