Băi, ce ciudați sîntem noi, oamenii! Am ajuns să apreciem toate rahaturile naturii. Și cînd spun “rahaturi”, exact la asta mă refer. Uite, de pildă, cafeaua aia, cea mai bună și, evident, cea mai scumpă din lume, Kopi Luwak: se obține din boabe de cafea care au fost ingerate de un soi de veveriță asiatică, au fermentat în țevăraia ei și au fost eliminate pe ușa din dos. Iar noi le luăm și facem cafea! Ceva e sigur defect în noi.

Ei bine, din aceeași categorie face parte o substanță despre care tocmai am aflat și e păcat să nu aflați și voi. Nu de alta, dar e al naibii de scumpă și poate aveți noroc să călcați în ea pe țărmurile Atlanticului. De pildă, luna trecută, un englezoi a dat, cu cîinele lui, peste o bucată de trei kile pe plajă, iar acum e cu o sută de mii de lire mai bogat. De ce? Păi, pentru că cele mai șmechere parfumuri, alea din categoria Chanel 5, au în componență substanța asta, care de altfel e foarte greu de găsit.

Hai, că v-am ținut destul în suspans: substanța se cheamă ambră cenușie (ambergris), după ce se învechește miroase a dulce, a pămînt, a mare și a animalic și o puteți găsi în rahatul de cașalot. Evident, proaspătă miroase doar a mare și a rahat. Say, what??? Adică noi ne dăm pe după urechi cu caca de balenă? Ăăă, da. Și ne mai și place. Mă rog, cel puțin ne plăcea, pînă să aflăm pe unde-a fost parfumul ăla. De fapt, stați puțin, că nu e chiar așa de rău. Cașaloților le place foarte tare să halească sepii-gigant. Iar sepiile au un cioc pietros și ascuțit (cine a curățat vreodată sepii știe despre ce vorbesc).

Oamenii de știință – da, măi, se ocupă și cu aberații din astea! – spun că ambra cenușie e secretată de stomacul cașalotului pentru a înveli ciocul ăsta ca un lințoliu, ca să nu zgîrie burta animalului. De ce zic eu că nu-i așa de rău? Dacă obiectele contondente ingerate sînt prea mari, nu mai trec în sistemul d