Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Producătorii de medicamente taxaţi ilegal cu 125 mil. lei

Publicat in Curierul, miercuri 6 februarie 2013 ·

În perioada octombrie 2011 – august 2012, companiile au plătit taxa clawback şi pentru TVA

Curtea Constituţională a decis ieri că acest lucru a fost neconstituţional

Producătorii de medicamente au plătit taxa clawback pentru TVA, în perioada octombrie 2011 – august 2012, în valoare de 125 milioane de lei. „S-au plătit în plus 125 de milioane de lei pentru forma taxei clawback până în luna august a anului trecut”, a declarat Sorin Popescu, director executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

El ne-a explicat că în august Ordonanţa de urgenţă 77/2011 a fost modificată şi că s-a eliminat plata clawback şi pentru TVA.

Sorin Popescu ne-a mai spus că urmează ca Ministerul Sănătăţii, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi cu instanţele de judecată să stabilească ce se va întâmpla cu aceşti bani pe care producătorii de medicamente nu ar fi trebuit să îi plătească.

„Trebuie să se vadă dacă decizia Curţii Constituţionale se aplică retroactiv”, a continuat reprezentantul ARPIM, adăugând că producătorii de medicamente plătesc în continuare clawback pentru marja distribuitorilor şi farmaciilor. „Nicio companie membră a Asociaţiei nu a depus plângere în instanţă pentru această marjă, dar în urma discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii putem spune că se va rezolva şi această problemă, în curând”, a încheiat Sorin Popescu.

Curtea Constituţională (CC) a stabilit, ieri, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 77/2011 privind taxa clawback este parţial neconstituţională, întrucât se aplică o dublă impozitare pe medicamente.

În perioada octombrie 2011 – august 2012, companiile au plătit taxa clawback şi pentru TVA

Curtea Constituţională a decis ieri că acest lucru a fost neconstituţional

Producătorii de medicamente au plătit taxa clawback pentru TVA,

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 39 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 54 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum o ora
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°