Liberalul Dinu Zamfirescu, membru al Colegiului CNSAS, consideră că instituţii \"parazitare'\" precum CSAT, DNA sau ANI ar trebui desfiinţate, transmite Agerpres. Acesta a atacat și Curtea Constituțională, pe care o acuză că a devenit, ilegal, cea de-a patra putere în stat.
"În opinia personală, ar fi de dorit desfiinţarea unor instituţii parazitare, care la instigarea unei anumite instituţii au devenit adevărate puteri în stat, precum CSAT, DNA sau ANI', a afirmat Zamfirescu la lansarea volumului ''Reforma constituţională: analiză şi proiecţii'', care cuprinde raportul "Comisiei pentru o nouă Constituţie", un proiect al Fundaţiei Horia Rusu.
El a subliniat necesitatea modificării Legii fundamentale sau promulgarea unei noi Constituţii. "A devenit de o urgenţă imperativă promulgarea unei noi Constituţii sau amendarea celei în vigoare pentru a asigura stabilizarea reală a sistemului democratic în România. Este necesar să se stopeze actualele interpretări, mai mult decât hazardante, ale actualei Constituţii, abuzuri de putere din partea unor instituţii ca cea prezidenţială şi cea a CCR, devenită ilegal cea de-a patra putere în stat", a susţinut Zamfirescu, care este şi unul dintre membrii fondatori ai PNL, în 1990.
Opinii similare despre ANI, DNA și CNA a exprimat recent și senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu. Un senator PNL confirmă: "ANI, DNA şi CNA, desfiinţate sau coafate"
Zamfirescu a subliniat că o Constituţie amendată trebuie să conţină prevederi "clare, neinterpretabile, să asigure o reală separaţie a puterilor în stat, respectarea integrală a drepturilor omului şi să prevadă sancţiuni pentru cei care nu respectă prevederile constituţionale". El a susţinut că puterea judecătorească nu este recunoscută ca putere, în afara Constituţiei, ci doar ca o autoritate, afirmând că "există tendinţa subminării ei de către autoritat