DNA Bucureşti a trimis astăzi în judecată administratorul unei societăţi comerciale din Urziceni şi pe un complice de-al acestuia sub acuzaţia că ar fi fraudat bugetul Uniunii Europene cu 300000 de euro. Se pare că patronul din Urziceni a beneficat ilegal de fabuloasa sumă de bani.
Potrivit unui comunicat de presă, procurorii anticorupţie specifică foarte clar motivele pentru care cei doi au fost trimişi în judecată. „ Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor SAVA CONSTANTIN, administrator şi responsabil legal al SC CARMAN SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave şi înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave şi MIHĂESCU ŞTEFAN CRISTIAN, administrator al SC GEMA K & M GRUP SRL şi împuternicit să reprezinte interesele societăţii RUDOLF KISSINGER GmbH din Germania, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave. (...)
La data de 31 mai 2005, Agenţia SAPARD (actuala Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), în calitate de autoritate contractantă, a încheiat cu SC CARMAN SRL, firma inculpatului Sava Constantin, în calitate de beneficiar, un contract pentru acordarea ajutorului financiar neramb