Judeţul Bacău este singurul din România unde pe parcursul ultimilor trei ani salariul mediu net încasat de către angajaţi a scăzut. La polul opus se află judeţul Ilfov, unde salariaţii câştigau în luna septembrie a anului trecut cu 288 de lei mai mult decât în urmă cu trei ani.
Dacă în luna septembrie a anului 2009 salariul mediu net obţinut de către locuitorii judeţului Bacău era de 1.276 lei, trei ani mai târziu el scăzuse cu 40 de lei, ajungând la suma de 1.236 de lei. Astfel, în perioada septembrie 2009 - septembrie 2012, câştigul salarial mediu net al băcăuanilor a scăzut cu 3%, conform datelor publicate de către Institutul Naţional de Statistică (INS).
La nivel naţional, salariul mediu net obţinut de români s-a majorat în aceeaşi perioadă de timp cu 13,17%, ajungând de la 1.359 de lei la 1.538 de lei. Ţinând cont de faptul că totalul inflaţiei în perioada septembrie 2009 - septembrie 2012 a fost de 17,43%, puterea de cumpărare a românilor a crescut efectiv doar în patru judeţe din România - Argeş, Tulcea, Sălaj şi Ilfov.
De asemenea, mărfurile alimentare s-au scumpit în aceeaşi perioadă cu aproximativ 14%.
"Au venit din ce în ce mai puţini investitori. Este o legislaţie puţin atractivă pentru ei", a explicat pentru gândul Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, situaţia înregistrată în singurul judeţ din ţară unde salariul mediu net a scăzut în ultimii trei ani . "Nu am o lege a parteneriatului public-privat cu norme metodologice în vigoare publicate", a mai adăugat Benea, subliniind faptul că acesta este "un exemplu de legislaţie precară, interpretabilă şi neaplicabilă".
Călăraşi - pe primul loc în topul judeţelor unde salariul mediu net a crescut cel mai puţin în ultimii trei ani
Pe primul loc în topul judeţelor unde salariul mediu net a crescut cel mai puţin în ultimii trei ani se găseşte judeţul Călăr