La Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” şi la filialele acesteia din opt judeţe, se realizează percheziţii într-un dosar privind eliberarea unor diplome false. Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române, efectuează în prezent mai multe percheziţii la domiciliul unor persoane, precum şi la sediile unor instituţii de învăţământ superior, locaţii aflate pe raza a 8 judeţe, Arad, Bihor, Bistriţa Năsăud, Hunedoara, Baia Mare, Satu Mare, Sălaj şi Gorj. Mai multe persoane urmează să fie ridicate pentru audieri. (Sursa: mediafax.ro)