Fotbalul din Liga 1 poate reveni mai devreme cu o săptămână, mai rămâne ca LPF să obţină acceptul cluburilor
Faptul că etapa a 20-a nu s-a disputat înainte de sărbătorile de iarnă nu le-a dat pace şefilor fotbalului românesc. Asta pentru că în calendar nu mai există nicio dată liberă până pe 1 iunie, când FRF trebuie să trimită la UEFA rezultatele oficiale ale sezonului 2012-2013. Drept urmare, cei care decid la LPF caută o soluţie ca etapele să nu se înghesuie prea mult în finalul campionatului, aşa cum s-a întâmplat în stagiunea precedentă. Programată pe 2 martie, reluarea campionatului este posibil să se petreacă pe 23 februarie. Conform unor surse din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, aceasta este singura dată disponibilă. Totuşi, până la luarea unei decizii definitive, cei care decid vor consulta şi progroza meteo, care acum anunţă că vremea fi blândă la finalul lunii.
Un factor important în decizia pe care o va lua LPF pe 11 februarie cu privire la reluarea campionatului o reprezintă terenurile de joc. Dacă în sezoanele trecute, echipele din Liga I nu se puteau mândri cu suprafeţe de joc foarte bune, în acest moment, doar Chiajna nu beneficiază de încălzire a gazonului.
CFR CLUJ
Au învins în spatele porţilor închise
Paulo Sergio nu a dat voie presei şi publicului la amicalul câştigat, ieri, cu Rubin Kazan, scor 1-0. Motivul? Antrenorul a cerut să lucreze în linişte ultimele detalii tactice în vederea „dublei“ cu Inter din Europa League. CFR a învins cu 1-0, printr-un gol marcat de Pinto, în minutul 86. Interesant e că partida trebuia să fie televizată de LookTV, staţie deţinută de Paszkany. Clujenii pleacă duminică seara la Milano, acolo unde vor juca împotriva lui Inter, joi, de la ora 22:05, în direct la ProTV. (Daniel LUP)
Fotbalul din Liga 1 poate reveni mai devreme cu o săptămână,