Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vor să dea bani statului, dar nu pot

Publicat in Libertatea, miercuri 6 februarie 2013 ·

În fiecare noapte, începând cu ora 3.00, zeci de oameni apar în faţa Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti (CASB) şi stau la rând. Majoritatea sunt pensionari. Unii au cancer, alţii sunt cardiaci, în fine, pentru a beneficia de asistenţă medicală au nevoie de adeverinţa de asigurat. În fiecare noapte, începând cu ora 3.00, zeci de oameni apar în faţa Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti (CASB) şi stau la rând. Majoritatea sunt pensionari. Unii au cancer, alţii sunt cardiaci, în fine, pentru a beneficia de asistenţă medicală au nevoie de adeverinţa de asigurat.

Cineva completează o listă a celor de la coadă. Vor intra în ordinea sosirii. De la ora 3.00 până la 8.30, când se deschide instituţia, se adună cam 300 de persoane. Nu vor ajunge la ghişee până la ora 14.30, când acestea se închid, decât maximum 150 de solicitanţi.

Restul “se reportează” pe lista nopţii următoare. Dacă nu sunt perseverenţi, nu vor beneficia de asistenţă medicală. E o formă ciudată a luptei pentru supravieţuire.

Rândul apare încă de la ora 3.00

“Vrem să dăm bani statului şi nu putem. Suntem bolnavi şi stăm cu zilele la cozi degeaba”, s-a tânguit Elena Neamţeanu.

O altă femeie începe să plângă de nervi şi de frig.

“Stau de trei zile pentru fratele meu, care are cancer. Fără adeverinţă nu e primit la spital. De ce nu e suficient talonul de pensie? De ce ne chinuiesc cu adeverinţa?”.

La ora 6.30, omul care întocmeşte lista ajunge cu numărătoarea la 142. Se îndreaptă către maşină, să se încălzească.

O bătrână bolnavă de inimă îl roagă să o primească şi pe ea, că nu mai rezistă. Spune că îi e groază să se gândească la faptul că ar putea fi obligată să vină şi a doua zi.

“Legislaţia s-a modificat în 2011, iar furnizorul de servicii medicale este obligat să se convingă că pacientul este asigurat. Peste 60% dintre solicitanţi vin degeaba, pentru că su

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00

News.ro acum 17 minute
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, competitorii electorali având obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală. Confom legii, campania electorală începe c

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 9 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 6 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 11 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°