Municipiile Alba Iulia și Cluj-Napoca au mari șanse de a deveni capitale de regiuni, potrivit proiectului de regionalizare realizat de liberalul Sorin Frunzăverde și prezentat la un post național de televiziune. Legea urmează să fie discutată în cadrul USL şi apoi depusă la Parlament, pentru a fi adoptată. Conform proiectului de lege, România ar urmă să fie împărţită în opt regiuni. Vor fi opt capitale ale acestor regiuni, printre care Alba Iulia și Cluj-Napoca. Proiectul prevede că alegerile se vor desfăşura o dată la patru ani, iar şeful regiunii, preşedintele va fi ales pentru un mandat de patru ani, prin vot uninominal. Vor fi consilii regionale formate din 20 și 32 de consilieri, ajutat de doi vicepreşedinţi. Votul va fi direct pentru şefii de consilii judeţene, iar consilierii regionali vor fi aleşi pe liste.
Regiunea va lua din atribuţiile Guvernului, dar şi din cele ale actualelor consilii judeţene, pentru că aici se vor găsi organismele intermediare pentru absorbţia de fonduri europene, vor fi principalii negociatori direct cu UE privind absorbţia de fonduri şi, de asemenea, vor putea institui taxe regionale şi multe acte delegate la nivelul regiunilor. Această organizare corespunde cu actualele centre unde se găsesc aceste regiuni de dezvoltare, astfel că printre capitalele acestor regiuni se vor regăsi Piatra Neamţ, Brăila, Alba Iulia sau alte oraşe mai mari ca acestea.
„Art.2
(1) Conform Constituţiei teritoriul naţional al României este împărţit in 8 regiuni, iar fiecare regiune este formată din două sau mai multe judeţe, acestea din urmă având delimitarea teritorială existentă la data intrării in vigoare a prezentei legi.
(2) Cele 8 regiuni au următoarea denumire şi componenţă:
a) Regiunea Bucuresti-Ilfov: municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, cu reşedinţa in municipiul Bucureşti;
b) Regiunea Centru: judeţele Alba, Br