Păşesc într-un spaţiu de artă contemporană minimalist, însă cald şi familiar. Două caractere îi rostesc numele: m2. În acest loc, se odihnesc cuminţi, pe pereţi, câteva din picturile lui Radu Şerban. Femeia, centrul universului său, o prezenţă uşor ştearsă, însingurată, în aşteptare, pare a se hrăni dintr-un trecut iluzoriu… Trupul feminin, cel dintâi supus trecerii inefabile a timpului, apare cuf Publicitate undat în apă, prin ea însăşi regeneratoare. Imersia în materia fluidă devine simbol al unei etape tranzitorii de regresie şi disoluţie a trupului către o stare finală de reintegrare şi regenerare spirituală. Apa, vehicul al dragostei din care se naşte viaţa, purifică şi conferă celei care i se oferă „tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“. Romanticii germani i-au dedicat poeme, imaginându-şi că toate senzaţiile noastre plăcute nu sunt, la urma urmelor, decât diverse moduri de curgere prin trupul nostru a mişcărilor acelei ape primordiale care se află în noi. Somnul însuşi nu este decât fluxul universalei mări invizibile, iar trezirea e începutul refluxului ei. (Novalis) Simbol al lumii spirituale, apa cuprinde în ea esenţa sufletului, pe care îl reflectă la suprafaţă. Figurile feminine din picturile lui Radu Şerban îşi expun corpuri flu conturate într-un decor cu tonuri pale, delicate. Misterul feminităţii ce transpare din universul său atrage privitorul printr-o dezvăluire imprecisă a corpului fizic, devenind o încercare a artistului de a evidenţia frumuseţea interioară a personajelor sale chiar şi cu preţul îndepărtării de canoanele universale ale frumuseţii. Oglindindu-se în apă, femeia pare a se căuta pe sine printr-o reîntoarcere în trecutul afectiv. Un vis despre trecut… Un dans acvatic al efemeridelor spre eternitate…

Păşesc într-un spaţiu de artă contemporană minimalist, însă cald şi familiar. Două caractere îi rostesc numele: m