Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un duel pentru moral: Univ Goldiș ICIM primește vizita Sportului

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 6 februarie 2013 ·

Astăzi, de la ora 12,00 în Polivalenta arădeană, Univ Goldiş ICIM înfruntă CSM Sportul Studenţesc. Cel puțin pe hârtie, jocul este la îndemâna echipei arădene, care se poate lăuda cu cea mai bună linie de clasament, în faţa unui adversar oscilant pe linia ce delimitează play-offul de play-out. După victoria de la Alba Iulia, conturată mai ales în sfertul patru, arădencele şi-ar putea permite şi oarece experiemente, mai cu seamă că în etapa următoare îşi joacă primul loc al clasamentului la Târgovişte, într-un derby de foc.

Deși adversarul pare relativ facil, gruparea arădeană nu subestimează confruntarea cu bucureștencele. Din contră, tabăra galben-albastră vrea să fructifice ocazia să-și intre în formă bună pentru ceea ce urmează.

„Un joc important, cum sunt, de altfel, toate pentru noi. Un joc cu o miză şi pentru moral, în perspectiva duelului din Cetatea Chindiei”, a subliniat preşedintele Marcel Urban.

În octombrie, anul trecut, Univ Goldiş ICIM învingea la Bucureşti cu 87-59, într-un joc în care, din tabăra gazdelor strălucea Hoskins, marcatoare a 24 de puncte. Între timp, americanca a părăsit tabăra bucureşteană. Knezevic, Erak, Bajic, Bejtic, Demirovic, Lungu şi Scarlat sunt juctoarele pe care mizează Pedrag Vasic în acest sezon. CSM Sportul Studenţesc, o echipă totuşi imprevizibilă, este în acest moment pe ultimul loc ce duce în play-off, cu specificaţia că echipa din Capitală are două jocuri în plus faţă de următoarea clasată, Danzio Timi­şoara.

În altă ordine de idei, după meciul cu Sportul, arădencele vor fi de două ori pe micul ecran (sau pe plasme). Derby-urile cu CSM Târgovişte (luni, 11 februarie, ora 19,00) şi CSM Satu Mare (duminică, 17,00 sau marţi, 19 februarie, funcţie de grila de programe) vor fi transmise în direct de postul Digi­Sport.

Astăzi, de la ora 12,00 în Polivalenta arădeană, Univ Goldiş ICIM înfr

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Informări publice - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 21 minute
Aqua Blue Developer SRL anunţă, cu data de 01.08.2025, începerea lucrărilor de construire pentru proiectul situat în jud. Braşov, loc. Tărlungeni, Str. Meşterul Manole, nr. 27, în baza Autorizaţiei de Construire nr. 128 din 05.06.2025, emisă de Prim

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 10 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°