Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noutăţi în cercetare

Publicat in Viata Medicala, miercuri 6 februarie 2013 ·

Dovezi vs. credinţe Una din credinţele împământenite în medicină se referă la intervenţiile cu viză curativă pentru cancer: cu cât mai precoce, cu atât mai bine şi, de asemenea, cu cât e mai amplă rezecţia, cu atât mai scăzut este riscul de recidivă. Ei bine, dacă nimeni nu se îndoieşte de justeţea diagnosticului şi a intervenţiei terapeutice precoce, se pare că amploarea rezecţiei nu garantează neapărat cele mai bune rezultate. O analiză1 publicată lunea aceasta în Cancer – revistă editată de American Cancer Society, a comparat rezultatele la distanţă ale mastectomiei cu cele ale chirurgiei conservatoare a sânului (sectorectomie) cu radioterapie adjuvantă, în cancerul de sân diagnosticat în stadii precoce (I sau II). Au fost incluse în studiu 112.154 de cazuri operate în California în intervalul 1990–2004 şi urmărite postoperator până în 2009. Rezultatele obţinute sunt surprinzătoare: femeile care au suferit o mastectomie au avut un risc mai mare de deces prin afecţiuni cardiovasculare sau de altă natură, în comparaţie cu femeile la care rezecţia chirurgicală a fost limitată. De altfel, supravieţuirea mai bună a grupului tratat chirurgical conservator a fost observată la toate grupele de vârstă şi la toate tipurile de cancer de sân; beneficiul maxim al sectorectomiei a fost observat la femeile de peste 50 de ani, cu cancer de sân hormonosensibil, la care riscul de deces prin cancer de sân a fost cu 14% mai mic decât la grupul similar tratat prin mastectomie. Concluzia studiului, că tratamentul chirurgical conservator însoţit de radioterapie constituie o bună alegere pentru terapia cancerului de sân în stadiile I–II, vine în contextul în care tendinţa ultimilor ani a fost de a recomanda şi alege mastectomia chiar şi pentru formele de cancer de sân foarte mici, în stadiile iniţiale, din cauza credinţei (false) că mastectomia ar asigura invariabil rezu

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Metaloglobus a promovat în premieră în Superligă

HotNews acum 15 minute
Metaloglobus București a promovat în premieră în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superli

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 7 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 6 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 2 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum o ora
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 3 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Marius Tucă Show începe luni, 02 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 7 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Cum s-au furat 16 saci plini cu bani de la Poșta din Timișoara. Explicațiile directorului Poştei Române

HotNews acum 4 ore
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat că cei 10 milioane de lei furați din sediul central al Poştei din Timişoara, au fost lăsați într-o cameră, nu într-un seif pus în buncăr, așa cum prevede protocolul, iar o persoană care cunoaşte

Avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă/ Alte câteva judeţe din centrul şi nordul ţării sunt sub avertizare de Cod galben HARTA

News.ro acum 25 minute
Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9.00. De asemenea, până luni la prânz, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru mai multe judeţe din centrul

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

14°/27°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

15°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

12°/26°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°