Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect - pilot: Şase deţinuţi de la Jilava şi Satu Mare vor dresa câini

Publicat in Gandul, miercuri 6 februarie 2013 ·

Trei deţinuţi din penitenciarul Jilava de la Bucureşti şi tot atâţia din cel de la Satu Mare vor dresa, în următoarele două luni, câte un câine comunitar, în primul astfel de program din România, pe care penitenciarele vor căuta să îl extindă.

Alexandru, Iulian şi Ionuţ, trei tineri cu vârste de 27-28 de ani, deţinuţi în sistem deschis la Jilava, au venit marţi la un club de dresaj din Capitală, unde au cunoscut cei trei câini de talie medie dintr-un adăpost, de "educaţia" cărora se vor ocupa în perioada următoare.

Prima lecţie a avut loc alături de dresori calificaţi, care le-au explicat celor trei deţinuţi ce au de făcut, iar aceştia şi-au botezat noile animale de companie Saşa, Amy şi Buba.

Lecţiile de dresaj din următoarele două luni vor avea loc la club, de două ori pe săptămână, iar la final "perechile" vor susţine un examen, cei trei tineri având astfel posibilitatea de a obţine un atestat de asistent dresor. Căţeii, la rândul lor, vor fi oferiţi spre adopţie.

Iniţiatorii acestui prim proiect de terapie asistată de animale pentru persoanele private de libertate în România sunt Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), Asociaţia Portico din Capitală, Asociaţia Angel Dog din Satu Mare, Ringstar Club Dresaj din Bucureşti, alături de specialişti de la Facultatea de Psihologie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, unde se fac cursuri ce au ca obiect această formă de terapie.

Directorul general adjunct al ANP, Cătălin Claudiu Bejan, a spus marţi, la conferinţa de presă organizată la clubul de dresaj, că Administraţia Penitenciarelor ar dori, după încheierea etapei pilot a proiectului, extinderea acestuia la nivel naţional şi derularea lui în mod constant, fiind însă nevoie pentru asta de sprijinul administraţiei locale şi al agenţiilor guvernamentale.

La rândul ei, reprezentanta ANP Dana Cenuşă a subliniat c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sesizarea lui George Simion împotriva rezultatului alegerilor prezidențiale, respinsă de CCR

HotNews acum 7 minute
Curtea Constituțională a respins joi sesizarea depusă de George Simion împotriva rezultatului alegerilor prezidențiale din 18 mai, au precizat surse din CCR pentru HotNews.ro. De asemenea, CCR a validat rezultatul alegerilor. La ora 12.00, mandatul

Vreme instabilă în Capitală. Bucureștenii vor avea un weekend cu grindină și averse

Mediafax acum 12 minute
Joi, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și la începutul nopții, când vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse și posibil grindină. Cantitățile de apă vor fi de

Cine este bărbatul suspectat că i-a ucis pe cei doi angajaţi ai ambasadei Israelului în fața muzeului evreiesc din Washington / VIDEO cu momentul când e arestat

HotNews acum o ora
Oficialii poliției din Washington l-au identificat pe suspectul în atacul comis în noaptea de miercuri spre joi în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington drept Elias Rodriguez, în vârstă de 30 de ani, transmite BBC. Victimele au fost ucise într

Grecia Cutremur de 6 grade în largul insulei Creta. Autoritățile elene, în alertă maximă

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în largul coastei insulei Creta, în Grecia, a anunțat Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe (GFZ). Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în largul coastei insulei Creta, în Grecia, a anunța

Nicușor Dan: România este cumva în recesiune

G4Media acum 27 minute
Președintele ales Nicușor Dan a declarat joi că România este cumva în recesiune. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - „Depinde ce înțelegeți prin recesiune. Avem un deficit uriaș. Cumva noi suntem în rec

Numărul companiilor închise în Germania, la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani / Germania este singura ţară G7 care nu a înregistrat o creştere a PIB-ului în ultimii doi ani

G4Media acum 39 minute
Numărul companiilor din Germania care şi-au închis definitiv porţile a crescut cu 16% anul trecut, la 196.100, conform datelor Institutului de Studii Economice ZEW şi ale agenţiei Creditreform, transmite DPA, transmite Agerpres. Susține G4Media. Cli

Lia Olguța Vasilescu anunță că a avut parte de cel mai frumos moment pe care îl poți trăi ca primar

Mediafax acum 39 minute
Forbes a așezat Craiova pe primul loc într-un top 10 al destinațiilor culturale europene. „Ieri am avut parte de cel mai frumos moment pe care îl poți trăi ca primar: prestigioasa revistă Forbes, și nu varianta românească, ci cea internațională, a i

Percheziții în Ialomița cu 120 de polițiști și 75 de jandarmi: 21 de persoane vizate pentru deținere ilegală de arme și muniții

Mediafax acum o ora
Peste 120 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, alături de 75 de jandarmi, participă joi dimineața la o amplă acțiune de percheziții domiciliare coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni. În total, sunt

Israelul a anunţat că 100 de camioane cu ajutoare ONU au intrat miercuri în Gaza

News.ro acum 4 ore
Israelul a anunţat miercuri intrarea în Gaza a 100 de camioane cu ajutoare umanitare ale ONU, faţă de 93 în ziua precedentă şi aproximativ zece luni, după mai mult de două luni şi jumătate de blocadă totală a teritoriului palestinian devastat de răz

Accident „grav” la ceremonia de lansare a unei nave de război din Coreea de Nord / „Unele secţiuni ale fundului navei de război au fost zdrobite” / Kim Jong Un acuză un „act criminal cauzat de neglijenţă absolută”

G4Media acum 3 ore
Un „accident grav” a avut loc în timpul unei ceremonii de lansare la apă a unei nave de război nord-coreene, a anunţat joi agenţia oficială de presă a ţării, liderul Kim Jong Un făcând referire la un „act criminal”, transmite News.ro. Susține G4Medi

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

13°/16°
Iasi
acum

22°
joi

12°/26°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/18°
dum.

10°/13°
Constanta
acum

21°
joi

13°/23°
vin.

13°/18°
sâm.

16°/21°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/23°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/15°
dum.

8°/10°
Timisoara
acum

18°
joi

13°/22°
vin.

14°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

6°/14°