* un tânăr de 20 de ani, din Dudeşti, este cercetat de poliţişti, după ce a furat bunuri în valoare de 7.000 lei * păgubita este chiar femeia pe care hoţul o ajuta la treburile gospodăreşti
La orice s-ar fi aşteptat o femeie din Dudeşti atunci când s-a pomenit cu casa spartă de hoţi şi golită de bunuri, dar numai la faptul că hoţul era chiar o persoană de încredere, nu. S-a dovedit însă că făptaşul este chiar tânărul care o ajuta la treburile gospodăreşti.
Femeia, în vârstă de 25 de ani, a reclamat luni la poliţie faptul că în perioada 29 ianuarie - 01 februarie, a lipsit de la domiciliu şi persoane necunoscute au pătruns în locuinţa ei, sustrăgând mai multe bunuri. Poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că din imobil au fost sustrase bijuterii, un telefon mobil şi un DVD, bunuri în valoare totală de 7.000 de lei. În urma investigaţiilor efectuate în teren, politiştii au stabilit că principalul suspect este un tânăr de 20 de ani, din comuna Dudeşti, care o ajuta pe proprietară la treburi gospodăreşti şi cunoştea intrările în locuinţă. "Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", a precizat insp principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, urmând să fie prezentat Judecătoriei Făurei cu propunere de arestare preventivă.
* un tânăr de 20 de ani, din Dudeşti, este cercetat de poliţişti, după ce a furat bunuri în valoare de 7.000 lei * păgubita este chiar femeia pe care hoţul o ajuta la treburile gospodăreşti
La orice s-ar fi aşteptat o femeie din Dudeşti atunci când s-a pomenit cu casa spartă de hoţi şi golită de bunuri, dar