Tot mai dese sunt apariţiile lucrărilor care sparg barierele cunoaşterii ştiinţifice, pătrunzând în zone mai profunde, spre orizonturi mai ample. Relaţia dintre ştiinţă şi religie capătă noi valenţe. Neputând demonstra inexistenţa lui Dumnezeu, ştiinţa şi-a focalizat cercetările pe raportarea la transcendent prin intermediul trăirilor personale. Se pare că suntem la un nou început, pe un drum al întrebărilor cu răspunsuri aflate, deocamdată, dincolo de posibilităţile omului de a cunoaşte, controla şi stăpâni. „Inteligenţa spirituală“, o lectură despre care ne scrie Elena Solunca.

André Malraux profetiza că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc, afirmaţie ce a făcut vogă, fără să ne dăm seama cum este sau va fi confirmată de viaţă. În noianul semnelor câte pot fi descifrate (totul este semn!), încercăm să desluşim câteva care să contureze sau să sugereze o dimensiune a mentalului acestei vremi – una a îndoielilor, provocărilor şi a „lebedelor negre“. Cursa apocaliptică pentru „nou“ reformulează relativismul, iar între domeniile parcelare ale realităţii apare, paradoxal, o criză de comunicare. Din toate, abia perceptibil, răzbate o nostalgie a unităţii pierdute în noianul de discipline ştiinţifice ajunse la cote înalte de expertiză. Apar tot mai multe lucrări ştiinţifice, care pun la noi încercări barierele clasice ale cunoaşterii ştiinţifice, trecând dincolo de spectaculosul tehnologiilor, către tărâmul încă înceţoşat al conjecturilor, căci informaţia nu este cunoaştere. De unde nu te aştepţi, pot apărea „lebede negre“, fenomene ieşite din comun, fără precedent, despre care nu ştii dacă se vor repeta sau nu, dacă au efecte pozitive sau negative, previzibile sau imprevizibile. Toate trimit spre zone mai profunde sau spre orizonturi mai ample, de unde feedbackul nu satisface totdeauna căutătorii de certitudini ferme. Aşa a apărut, între altele, un