Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evaziune de peste 300.000 de euro, depistată de Garda Financiară

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 6 februarie 2013 ·

Comisarii Gărzii Financiare (GF) Gorj au depistat în cursul lunii ianuarie o evaziune fiscală în valoare de peste 300.000 de euro. Astfel, GF Gorj a controlat activitatea comercială a 134 de agenţi economici şi a constatat săvârşirea de contravenţii, pe care le-a sancţionat cu amenzi şi confiscări de bunuri şi sume în valoare totală de 124.349 de lei, precum şi cu suspendarea activităţii a 11 unităţi economice care nu erau dotate sau nu utilizau aparate de marcat electronice fiscale. De asemenea, au identificat prejudicii cauzate bugetului de stat estimate la suma de 1.354.952 de lei, pentru care au întocmit şi înaintat organelor de cercetare penală 17 sesizări pentru infracţiuni de evaziune fiscală săvârşite ca urmare a înregistrării în evidenţele contabile a unor documente fiscale emise în numele unor firme cu comportament de firmă-fantomă în scopul diminuării impozitelor şi taxelor datorate statului, omisiunea evidenţierii în actele contabile a veniturilor realizate, desfăşurarea de activităţi neautorizate şi ascunderea obiectului sau sursei impozabile.

Afaceri cu firme-fantomă

Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, în cursul lunii ianuarie 2013 au fost înregistrate creşteri semnificative în activitatea desfăşurată de GF Gorj, atât la nivel cantitativ, cât şi calitativ, creşterile situându-se între 22% şi peste 500% la toţi indicatorii. Gigel Gheorghe Capotă, comisar-şef al Gărzii Financiare Gorj, a declarat că procente mai mari la anumiţi indicatori au rezultat ca urmare a reorientării politicii de control a GF, care vizează o deplasare a centrului de greutate al activităţii desfăşurate de GF Gorj către obiectivele specifice pentru care a fost creată instituţia, respectiv către descoperirea şi combaterea fenomenelor de evaziune şi fraudă fiscală: „În cursul lunii ianuarie 2013, pentru 17 dintre cele 134 de societăţi comerciale verificate de comisa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 41 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 4 ore
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°