Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul European propune reducerea limitei de zgomot permisă pentru autoturisme

Publicat in Mediafax, miercuri 6 februarie 2013 ·

Limitele de zgomot pentru maşini ar urma să fie diminuate, pentru a proteja sănătatea publică, potrivit unui proiect adoptat miercuri de Parlamentul European, care prevede ca primele vizate în acest sens să fie noile modele de vehicule.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Parlamentul European, deputaţii europeni au recomandat, de asemenea, introducerea unui sistem de etichetare care să informeze consumatorii despre nivelul de zgomot produs de maşinile noi, precum şi creşterea zgomotului vehiculelor electrice şi hibride, astfel încât acestea să fie auzite şi de pietoni.

Proiectul legislativ propune introducerea graduală a unor limite noi după şase şi opt ani de la intrarea în vigoare a noii legislaţii, se precizează în comunicat.

Limitele pentru maşinile standard vor fi reduse astfel la 68 de decibeli, de la 74, cât este limita în prezent. Vehiculele mai puternice vor avea o marjă de manevră limitată la 2 sau 6 decibeli. Limita pentru camioanele grele foarte puternice, de peste 12 tone, va fi menţinută la 81 de decibeli, potrivit sursei citate.

Deputaţii europeni mai vor ca maşinile noi să fie etichetate în funcţie de performanţa lor în privinţa zgomotului, astfel încât să existe o informare a consumatorilor. Scheme similare de etichetare există pentru eficienţa consumului, zgomotul cauciucurilor şi emisiile de dioxid de carbon.

Pe de altă parte, deputaţii sunt îngrijoraţi de faptul că motoarele silenţioase ale maşinilor electrice şi hibride ameninţă pietonii şi, de aceea, doresc să stabilească cerinţe obligatorii pe viitor, care să crească zgomotul produs de aceste vehicule. Proiectul legislativ identifică un număr de standarde care trebui să fie create pentru astfel de "sisteme de avertizare acustică a vehiculului", se mai arată în comunicat.

Expunerea susţinută la un zgomot intens de trafic poate duce la extenuare fizi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 44 minute
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 2 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 2 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

AEP reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: competitorii trebuie să respecte prevederile legale şi să nu continue propaganda electorală

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda el

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

ANM: Vânt de peste 140 km/h, viscol puternic şi vizibilitate zero în zona de munte de peste 1800 m

Mediafax acum 31 minute
Meteorologii au emis o avertizare Cod roşu, valabilă vineri, până la ora 21.00, în zona de munte de peste 1800 de metri din judeţele Braşov, Argeş, Prahova, Dâmboviţa şi Sibiu. Se vor semnala intensificări puternice şi susţinute ale vântului care vo

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°