În urmă cu aproximativ doi ani, o prietenă m-a invitat la teatru. „Preferatul meu, Şerban Ionescu, interpretează sublim rolul lui Pierre în «Dineu cu proşti»!“ îmi spusese. Cunoşteam foarte bine pasiunea ei pentru regretatul actor, iar o astfel de invitaţie, la o piesă cu o distribuţie din care mai făceau parte Horaţiu Mălăele, Medeea Marinescu, Tudorel Filimon, nu prea se putea refuza. A fost, într-adevăr, un spectacol deosebit, spectatorii prezenţi în Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti aplaudând la final zeci de minute o prestaţie remarcabilă a unor actori ce reuşiseră – şi în acea seară – să ridice teatrul la rang de artă. Din păcate, legătura dintre noi s-a redus, în timp, la sms-urile trimise de sărbători. Suferinţa marelui actor, atât de apreciat de prietena mea, m-a determinat însă, după mai bine de un an şi jumătate, să-i dau un telefon. „Regret situaţia dificilă în care se află actorul tău preferat“ am început eu, oarecum abrupt, discuţia, fără a bănui răspunsul: „Actorul meu preferat?! A fost actorul meu preferat! O, nu am mai vorbit de atât de mult timp! Tu nu ştii în ce situaţie disperată sunt. În urmă cu un an şi jumăt Publicitate ate, am fost muşcată de o căpuşă, probabil provenită de la câinele vecinilor, deşi nici propriul nostru câine nu este scos de pe lista suspecţilor. La început, nu am ştiut ce se întâmplă, am umblat pe la atâtea spitale, pentru ca diagnosticul de borelioză să mi se pună de-abia în urmă cu vreo două-trei luni. Evoluţia bolii a fost rapidă şi agresivă, momentan sunt imobilizată la pat, iar tratamentul nu pare că dă niciun rezultat. Sunt disperată! Am depus cereri peste tot, am făcut multe demersuri, pentru a putea beneficia de tratament în străinătate. Nimic! Şerban Ionescu merge în Germania suspect de borelioză, pe banii statului român! De ce eu stau imobilizată în pat, cu acelaşi diagnostic, în aceeaşi situaţie