Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc vor fi citaţi ca martori de Judecătoria Sectorului 1, pentru a da declaraţii, la 20 martie, în dosarul în care preşedintele grupului Interagro, Ioan Niculae, şi liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, sunt judecaţi în legătură cu finanţarea partidelor.
Judecătoria Sectorului 1 a stabilit, miercuri, citarea lui Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc în 20 martie, dată la care aceştia să dea declaraţii de martori în dosarul "mită la PSD" în care liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac, de la InterAgro, precum şi Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, sunt judecaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.
La termenul de miercuri al procesului, instanţa i-a audiat pe inculpaţii din acest dosar şi a stabilit audierea, în limita posibilităţilor, a tuturor celorlalţi martori propuşi de DNA. Totodată, instanţa a dat curs unei cereri a procurorului DNA care a solicitat audierea cu precădere a celor doi oameni politici.
Audierile în acest caz vor continua la 20 martie.
DNA i-a trimis în judecată, în 11 ianuarie 2012, pe liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, pe Ioan Niculae şi pe directorul Viorel Bărac, de la InterAgro, precum şi pe Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.
Potrivit rechizitoriului trimis instanţei de procurorii anticorupţie, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a Partidului Social Democrat pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC InterAgro SA, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatu