Poliţiştii de investigaţii criminale din Hunedoara au prins şi reţinut un urmărit internaţional, condamnat pentru furt calificat, în momentul în care intenționa să îşi schimbe cartea de identitate, a cărei valabilitate expirase, informează Poliția Română
Poliţiştii Biroul de Investigații Criminale Brad – I.P.J. Hunedoara, l-au prins marți pe cetățeanul T.B., în vârstă de 51 de ani, din comuna Baia de Criş, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei emis încă din octombrie 2002 de către Judecătoria Câmpeni. Bărbatul primise o condamnare la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Din anul 2003, el a dispărut de la domiciliu pentru a se sustrage executării pedepsei, informează Poliția Română, motiv pentru care condamnatul a fost dat în urmărire națională și internațională.
Ce fel a fost căutat, nu se știe. Cert este că bărbatul s-a prezentat la SPCLEP Brad, unde intenționa să își schimbe cartea de identitate, pentru că îi expirare valabilitatea. Atunci a fost prins, spun polițiștii. "În urma percheziției corporale, asupra condamnatului a fost găsită o carte de identitate cu fotografia acestuia, dar cu datele de identificare ale unei alte persoane, document pe care l-a folosit pentru legitimare în perioada în care s-a aflat în străinătate", se arată în comunicatul remis redacției noastre.
Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Bârcea Mare pentru a-și ispăși pedeapsa. De asemenea, pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.