Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trădare în USL: consilierul local Eugen Rus și-a băgat soția în Consiliul de Administrație al TOP Arad

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 6 februarie 2013 ·

Afaceri de familie cu iz de trădare politică în sânul USL. Un consilier local al Opoziției și-a propulsat consoarta în Consiliul de Administrație de la Târguri Oboare Piețe, societate pe acțiuni aflată în subordinea Primăriei, în vreme ce colegii săi de alianță au reușit, cu greu, să obțină doar câteva locuri similare pe listele întocmite de municipalitate.

Eugen Rus este consilierul USL care a reușit să își impună soția pe lista membrilor Consiliului de Administrație al TOP Arad, reprezentat cu preponderență de aleși ai Puterii locale. Amelia Rus a fost instalată pe funcție în societatea administrată de Primărie, alături de opt reprezentanți ai Puterii, în octombrie 2012. Colegii de consiliu ai lui Eugen Rus nu își pot explica, în mod logic, cum a fost posibil un astfel de artificiu, însă nu se consideră trădați. Nici Stelian Nistor, directorul societății cu pricina, nu dă semne că ar dezaproba practicile prin care consilierul și-a „uns” pe funcție jumătatea. Potrivit afirma­țiilor formulate de Nistor, singura preocupare a unui director ar trebui să vizeze bunul mers al societății, activitate ce exclude din start orice speculații cu iz politic.

Rus crede că e victima unei conspirații

Demersul singurului ales local care a preferat să își trădeze colegii uzând de toate pârghiile necesare pentru a-și instala soția pe funcție la TOP Arad ridică și mai multe semne de întrebare dacă e să amintim că, potrivit hotărârii numărul 155 adoptate de Consiliul Local Municipal pe data de 23 iulie 2012, Eugen Vasile Rus a fost la rândul său desemnat să facă parte din Adunarea Generală a Acționarilor altei societăți din subordinea Primărie: CET Hidrocarburi. Eugen Rus consideră, însă, că este victimă a unei conspirații, argumentându-și poziția cu calificarea care o îndreptățește pe soția lui să ocupe locul în consiliul de administrație al TOP. „Toată lumea își

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cascadorul Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani

Adevarul acum 20 minute
Potrivit presei italiene, sportivu Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Austriacul ar fi pierdut controlul parapantei sale.

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 4 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum o ora
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°