Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiune de amploare a poliţiştilor şi jandarmilor, în Alba Iulia. Oamenii legii au dat amenzi de peste 34.000 de lei şi au prins un minor care a furat din maşini

Publicat in Alba24, miercuri 6 februarie 2013 ·

Doi şoferi au rămas fără permis şi alţii s-au ales cu amenzi, în urma unei acţiuni organizate, marţi, de poliţiştii din Alba Iulia, în colaborare cu jandarmii. Un minor de 16 ani din municipiu a fost identificat de oamenii legii, ca suspect principal într-un caz de furt din maşină.

Poliţia Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza de competenţă, în data de 5 februarie, între orele 7.00 – 11.00 şi 14.00-18.00, o acţiune ce a avut drept scop întărirea climatului de siguranţă publică, prevenirea şi combaterea infracțiunilor şi respectarea legislaţiei rutiere.

Au participat 48 de poliţişti din structurile de poliţie rutieră, ordine publică, investigaţii criminale şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Poliţiştii au aplicat 204 sancţiuni contravenționale, în valoare de 34.970 lei, cele mai multe (168) la O.U.G. 195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, urmată de 29 de sancţiuni la Legea 61 din 1991 privind ordinea publică.

Au fost reţinute două permise de conducere şi un certificat de înmatriculare şi au fost constatate două infracțiuni.

A fost identificat un minor de 16 ani, din Alba Iulia, care este principalul suspect de comiterea unui furt dintr-un autoturism parcat pe raza municipiului Alba Iulia, faptă comisă în data de 22.11.2012.

Din cercetări a rezultat că minorul, pe timp de noapte, a sustras din portbagajul unui autoturism parcat pe strada Vasile Alecsandri din Alba Iulia, o trusă cu scule, un flex şi două maşini de găurit, prejudiciul estimat de persoana păgubită fiind în valoare de 1.000 de lei.

Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii au reuşit să recupereze o parte din bunurile sustrase.

Faţă de suspect cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=164509

Doi şoferi au rămas fără permis şi alţii s-au ales

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°