Așteptam să se facă verde la trecerea de pietoni dintre capătul tramvaiului 41 și Hotel Pullman. Semaforul, roșu ca sufletul lui Iliescu. Meditam ușor mahmur: alcoolicii optimiști văd mereu jumătatea plină a paharului? și plănuiam cînd ajung la redacție să scriu ceva despre alcoolici (speram astfel să-i ajut cumva pe prietenii mei alcoolici care beau cu mine pînă după miezul nopții). Pentru trafic trebuia să o conțină și pe Oana Roman, așa că: Oare Oana Roman trece spirtul prin pîine sau nu are atîta spirt pentru cîtă pîine îi trebuie ca să se facă mangă?
În continuare, semaforul roșu. Din față, trezindu-mă din senvișul cu spirt al Oanei, văd un moșulete sprinten care o ia la fugă și traverseză. Dinspre spitalul CFR, din rond, venea în viteză un cîrd de mașini scăpate de la stop. Eram cu sufletul la gură (din nou m-am gîndit la Oana: oare ea cînd e cu sufletul la gură, mai ia cîte gură din el, așa, de poftă?) După cum arăta tabloul, moșuletele nu avea nici o șansă, mai ales că, la mijlocul străzii a avut un moment de ezitare. Deja îmi mă vedeam martor într-un caz de afișaj pe asfalt. I-am văzut moșului în ochi umbra morții. Mi s-au muiat picioarele, imaginați-vă un Pinocchio de care amicii fac mișto trăgîndu-i brusc șuruburile de la genunchi. Acea ezitare l-a ajutat însă pe moș. Un Renault Megan a trecut prin fața sa claxonînd și, cred, un Logan prin spatele său. Imediat, prin spatele Meganului și prin fața unui Tuareg moșul a sărit pe trotuar la vreun metru de mine. Eram fericit. O dată pentru că mațele împrăștiate ale moșului n-aveau să-mi strice ziua. a doua oară pentru că îi puteam adresa cîteva cuvinte. Și i le-am adresat:
- Era s-o sugi!
Și sare moșu' la mine. Direct cu mîinile spre gît. Parcă l-am auzit zicând: S-o sug, ăă?... Sau poate doar plescăia de poftă că sfîșie ceva.
M-am dat în spate și am căzut împiedicîndu-mă de gardul
