Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE: Marea Britanie nu le poate interzice românilor şi bulgarilor să lucreze pe teritoriul său

Publicat in Curierul, miercuri 6 februarie 2013 ·

Marea Britanie nu le poate interzice unilateral bulgarilor şi românilor să lucreze pe teritoriul său începând cu 1 ianuarie 2014, a declarat Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Ocuparea forţei de muncă Laszlo Andor. "Niciun stat membru UE nu poate încălca unilateral angajamentele asumate prin legislaţia UE, iar comisarul Andor a subliniat acest lucru în repetate rânduri", a explicat Jonathan Todd, citat de site-ul Novinite.com, după ce serviciul de presă al comisarului a fost rugat să comenteze apelurile lansate de unii politicieni britanici şi de presă pentru ca Marea Britanie să menţină închisă piaţa muncii pentru români şi bulgari şi după 1 ianuarie 2014. La 1 ianuarie 2014 expiră perioada de tranziţie de şapte ani de la aderarea celor două ţări la UE, în care statele membre au putut limita accesul românilor şi bulgarilor la piaţa muncii.

Rugat să comenteze sancţiunile pe care Comisia Europeană le-ar putea impune Marii Britanii în cazul în care Guvernul de la Londra ar recurge la măsuri de restricţionare de drepturilor la muncă pentru cetăţenii din cele două ţări după această dată, Todd a subliniat că în acest caz CE ar iniţia o procedură de infringement. "În orice caz, trebuie să aşteptăm să vedem cum va evolua situaţia. Nu putem spune încă dacă aceşti paşi sunt posibili. Dar niciun alt stat membru nu are dreptul să restricţioneze accesul la piaţa muncii pentru români şi bulgari după 1 ianuarie 2014", a declarat purtătorul de cuvânt. El a reamintit, de asemenea, că CE a aprobat un raport care constată că forţa de muncă imigrantă din cele opt state est-europene care au aderat la UE în 2004 a contribuit cu 1,2 la sută la PIB-ul Marii Britanii între 2004 şi 2009. "Comisarul Andor crede cu fermitate că mobilitatea forţei de muncă este benefică atât pentru ţara-gazdă, cât şi pentru ţara emigranţilor", a declarat el.

Marea

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 37 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 56 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 3 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°