O petiție de schimbare a legii impozitării va fi trimisă la București.
Camera de Comerț și Industrie Covasna dezaprobă modificările legislative cu privire la impozitele întreprinderilor mici și mijlocii și a început o campanie de strângere de semnături pentru revenirea la forma inițială a Codului Fiscal.
Președintele CCI Covasna, Édler András, spune că 2-300 de semnături din partea oamenilor de afaceri din județ poate fi un început bun, deși este sceptic în ceea ce privește sprijinirea acestei inițiative și de alte Camere de Comerț din țară.
„Camera de Comerț și Industrie Covasna este constituită pentru a reprezenta, apăra și susține interesele membrilor săi și ale comunității de afaceri din județ în raport cu autoritățile publice. Prin Ordonanța nr.8/2013 Guvernul României a adoptat o serie de măsuri pentru modificarea Codului Fiscal, măsuri care au repercusiuni negative asupra micilor întreprinzători. Începând cu data de 1 februarie toți comercianții care au o cifră de afaceri de până la 65.000 de euro sunt obligați să plătească un impozit de 3% asupra cifrei de afaceri. Această măsură lovește în segmentul micilor comercianți care au un adaos comercial de 5-10% și care, până la data intrării în vigoare a noilor modificări, puteau opta să fie plătitori de impozit pe profit (mult mai avantajos pentru cei care au un adaos mic), dar după această dată trebuie, în mod obligatoriu, să aleagă regimul de microîntreprindere și să plătească impozit după cifra de afaceri” – a declarat Édler.
Acesta a mai spus că CCI Covasna consideră că aceste măsuri nu sunt corecte și de aceea vine în sprijinul comunității de afaceri din județul Covasna, prin formularea unei petiții către Guvernul României, a senatorilor și deputaților din județul Covasna, cerându-le să susțină revenirea la forma inițială a Codului fiscal (partea referitoare la microîntreprinderi). @N