În urmă cu şase ani, atunci când am intrat în Uniunea Europeană, visam cu toţii la o viaţă mai bună, la locuri de muncă mai bine plătite, în ţară sau în străinătate, la libera circulaţie prin Spaţiul Schengen, după care românii au tânjit atâţia ani, la o democraţie în care să putem alege pe cine vrem şi să ne putem exprima liber. După şase ani, toate visele, sau aproape toate, s-au spulberat. Sigur, Uniunea Europeană a reprezentat cea mai bună soluţie pentru România şi reprezintă în continuare. Chiar unica soluţie, având în vedere alternativele. Dar de aici şi până la ceea ce am visat cu toţii că reprezintă Uniunea Europeană, cel puţin pentru noi, românii, e cale lungă.

Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat în vară: într-un stat al UE, cetăţenii nu mai au dreptul să-şi aleagă preşedintele, ci îi este impus de la Bruxelles, fiindcă aşa o cer interesele unora. Am văzut, în urmă cu doi ani de zile, că românul nu mai poate avea propria politică economică, fiindcă ea trebuie stabilită de la Bruxelles, cu tăieri de pensii şi salarii, fiindcă aşa a poruncit tovarăşa Merkel. Vedem că libera circulaţie în Europa nu e valabilă şi pentru europenii români, pentru că o mână de olandezi extremişti nu vor să ne primească în Schengen, sub privirile blânde ale aceleiaşi Merkel, care de data asta nu este curioasă de România. Vedem că piaţa muncii este deschisă pentru toţi europenii, mai puţin pentru noi şi bulgari, mai ales în Marea Britanie şi, mai nou, în Spania. Cireaşa de pe tort este acest MCV, care e valabil doar pentru noi şi bulgari. 25 de state stau şi le urmăresc pe celelalte două şi le indică ce să facă, într-o Uniune bazată pe principii de egalitate, chipurile. Egalitate, dar nu pentru cei mici. În fine, ultima dezamăgire pe care ne-o oferă Uniunea este legată de libertatea presei, care atunci când nu serveşte interesele celor de la Bruxelles poate fi şi ea încălca